Vântul se încăpătâna să lovească şi ultimele frunze rătăcite ale nucului din curtea casei lui Petre.

Cerul vărsase lacrimi amare timp de trei zile. Petre,iesit în faţa porţii îsi îndreaptă privirea către cerul întunecat; în aceeaşi fracţiune de secundă văzu o lumină ireală şi o săgeată îi pătrunse în suflet.
Urmărind traiectoria luminii văzu micuţa casă cuprinsă de flăcări.

Privea cu neputinţă cum agoniseala de o viaţă piere cu repeziciune sub furia devastatorului foc.

Ar fi putut alerga în sat după ajutor, ar fi putut încerca să stingă focul mistuitor:dar n-a
făcut-o.
Işi aminti că în casă a rămas singurul suflet care-i alină bătrâneţea.
Nu ezită nici o clipă, intră în vâltoare şi salvă pisica.

Acum casa nu mai este.
A rămas doar cenuşa, mărturie a poveştii lui Petre.

*
* *
Nu pot opri timpul în loc.

Privesc plictisit pe fereastra murdară, la ploaia care curge, curge…
Imi place!
Mă sperie ; idei macabre încep a mă bântui.
De parcă ar urma să mi se întample ceva urât, ceva contrar gândurilor şi felului meu de a fi…
Teama ce intră în casă, ca şi un duh, împreună cu zgomotul picăturilor de ploaie, e cea resimţită în copilărie, la auzul poveştilor cu balauri şi şerpi veninoşi, cu vrăjitoare ursuze şi urâte…Văd lacrimi, sicrie acoperite de florile mele preferate, margaretele culese de la poalele Făgăraşului, case distruse, copacii sădiţi de mine scoşi din rădăcină…Imi văd crucea alba, din lemn purtată de către un copil.

Să mi se întample ceva ? Nu, în nici un caz…Toate aceste gânduri se trag de la toate frământările privind existenţa mea viitoare….

Şi acum îmi revine în suflet sentimentul de bine avut la sosirea voinicului care învingea tot răul, străbătând viforul întunecat, pustiul miscător, sau pădurile adormite de către Zâna Scorpiilor…

Da ! Va fi bine..
Nu înteleg totuşi ce se întâmplă cu mintea mea. De unde, cum…
Mă întorc de la fereastra buclucaşă şi îmi trântesc trupul, asemeni unui buştean greu pe pat…Camera începe să se învârtă şi o durere cumplită de cap mă cuprinde. Imi ridic mâinile la ochii, îi frec, îi deschid, camera tot se învârte, capul mă doare parcă şi mai tare şi o senzaţie de lesin total mă cuprinde….
…………………………………………………………………………………………………
Brazi, printre crengile cărora se pierd ultimele raze de soare, multe flori albe şi frumos mirositoare, lacuri în care mă scald şi-mi trece orice urmă de simţământ lumesc, cum ar fi teama, mânia, durerea, lipsa…Rămâne doar senzaţia de bine, purtată în mrejele sale de către apa fermecată…Şi încep a mă înălţa ; ating cu braţele vârfurile celor mai înalţi brazi, dansez lasciv în jurul lor şi zbor cu păsările târzii ; mă odihnesc apoi pe un nor, zâmbesc stelelor care încep să apara…Sunt fericit chiar dacă vântul îmi bate în ferestre, iar toamna împrăştie cenuşa amintirilor !

Cenusa toamnei

Comments

Tagged on:                             

0 thoughts on “Cenusa toamnei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.