De frica esecului

Povestea sufletului meu ar fi inceput intr-o dupa-amiaza pur si simplu; nu de august, ianuarie si nici macar de decembrie.
Povestea sufletului meu ar fi inceput cand o gaina ar fi scurmat in mormanul de gunoi de pe marginea santului.

M-ar fi ciugulit, m-ar fi lovit cu straduinta pentru a-mi desface matca de toate rezidurile gospodaresti din imprejurimi ; ca apoi sa ma abandoneze sagalnic. Nu eram de ea! Nu stiam ce sunt si nici ea nu aflase asta, atata timp cat- chiar daca nu aveam vreun miros interesant pentru genul asta de lighioane, nici nu voiam sa ma fac inteles, lasandu-ma macar mancat. Astfel, as fi avut o sansa la vesnicie prin jertfa mea.
Dar, inca de la inceput nu am stiut sa-mi acord sanse sau sa acord macar celor din jur genul asta de artificii.
Ar fi plouat peste mine, razele soarelui m-ar fi topit, decolorat, bucurat. As fi simtit izul durerii obiectelor din jur. Al celor vii, al celor care ar mai fi avut ceva de zis prin dulapurile camarii, pe obiecte de mobila din cires, eventual dintr-un baroc desumflat, prin cutiile de jucarii ale mai actualului domn Goe sau prin lada de zestre a unei fete mari cu riduri, cand fata ori nu mai e mare ori are prea multe riduri; cand ridurile vor sa acopere rusinea trista a deflorarii. As fi simtit fiorul mortii. Cel care te face sa realizezi ca esti normal, ca poti accede intr-o lume a bucuriei, in lumea linistita a astrelor.
In lumea viselor mele- caci asta credeam ca este- cunoscusem deja cladirile din sticla, florile din fier forjat, copii care mergeau la scoala de cadavre intorsi cu o cheita albastra sau roz, berzele care tot mai incercau sa strabata orizontul adevarului, orizontul intunericului, in incercarea de a aduce copii – pe cei adevarati- chiar daca acum nu mai erau rodul dragostei parintilor lor, ci colet adus in urma unei comenzi pe internet.
Exista o rezerva de suflete calde in raiul ascuns din care in rastimpuri berzele raspandesc viata.

Povestea sufletului meu ar fi putut incepe oriunde; in marea cea albastra, plina de alge, strabatuta de creaturi cu corpul alungit, cu aripioare si solzi, cu priviri ciudate, cu priviri prietenoase sau chinuitoare, printre perlele ascunse in scoici, printre epavele- de-acum, inghitite de valuri, cu tot cu calatori, cu tot cu visele si sperantele lor. In salbaticia muntilor, oricare dintre ei, ai oricarui continent, oricat de inalti, salbatici, oricat de tristi sau imbracati de vegetatie; intr-o delta cu ape limpezi, in cel mai mare desert , intr-o depresiune bogata.
Dar am prins trup de lut in pantecul unei fiinte vii, pe care apoi am numit-o mama. Invatasem sa simt mirosurile, caldura iubirii, a accesibilitatii necesare oamenilor. Cu trecerea timpului insa, pe masura ce am imbatranit, ce am capatat mai multa experienta in tot ceea ce priveste societatea moderna, diferenta dintre gandurile si atitudinile oamenilor, pe masura ce incercam sa invat adevarul despre iubire, iertare, credinta si incertitudine, am observat ca marea majoritatea oamenilor din jurul meu incearca sa transmita si sa pastreze pentru ei sau pentru cei “dragi” lor- false valori.
Am continuat totusi sa fiu cinstit si sa lupt pentru o viata corecta.
Bietul de mine! Mai bine eram mediocru de la inceput, nu mai visam la lucruri frumoase si corecte. Eram ca toti ceilalti.
De frica esecului am adus esecul in viata mea si a celor dragi mie.

Comments