Când eşti copil, îţi doreşti să creşti mai repede mare; să îţi poţi înţelege părinţii. Să le fii un sprijin lor şi bunicilor care ţi-au încântat copilăria cu poveşti magice. Vrei să capeţi forţa necesară pentru a ridica din prima, găleata cu apă proaspată din fântâna bătrână. Ştii că animalele o aşteaptă însetate.
Şi ce fericit este tata când îşi spală maşina! Cum radiază mama în încântare când primeşte în dar un zâmbet-floare.
Urme de atenţie.
Esenţa vieţii stă în lucrurile mărunte, bucăţele de magie albastră.
Întreaga mea viaţă este un lanţ de poveste. Îmi sună în gânduri muzica arhitecturii din oraşul tumultuos.
Tuş şi litere, aşternându-se în vârtejuri, schiţe, idei.
Fiecare scară interioară ce duce către mansardă – oază, are ca punct de plecare idea de schiţă.
Toate visele minunate pot prinde aripi dacă ştii cu adevărat ce vrei.
Fiecare zbor cu urcuşuri şi coborâşuri, îmbătat în râset cu lacrimi de frumuseţea lucrurilor pe deasupra cărora planează sau a oamenilor haioşi şi limpezi, are steluţa sa.
Întinsă pe spate, în pat, pătrund dincolo de acoperişul – fereastră al mansardei, puzderia de stele – vise.
O clipă e o idee.
Colind, gust parfumul casei părinteşti.
Era o zi minunată, vântul respira pe langă urechiuşele noastre, iar frunzele galben-ruginii zburau. Până şi zdrăngănitul roţilor ne îmbia a visare.
Ne-am urcat toţi în el din gara mică şi veselă.
Fiecare dintre noi avea în mâini baloane sau acadele, trompete şi vată de zahăr.
Trenul şuiera şi porneşte voios, trasând o virgulă.
Vântul ne frământă părul.
Băieţel şi fetiţă, fetiţe şi băieţei, un carusel cu lanţuri şi scaune din lemn, în avânt către cer, răsar din planşeta mea şi mă cuprind cu ochii radiind.
Şi zânele, Împăratul Roşu, vrăjitorul cu haine ciudate zburda printre linii – flori, printre râsete şi multe culori, pe curcubeul dragostei. Întreaga mea viaţă este un curcubeu de poveste.
Gândesc la pagina albă pe care mă voi plimba în joacă,
împărtăşindu-vă povestea copilăriei mele, povestea mea.
Printre cuvintele aşternute se ascund labirinturi multicolore, cu roşu, cu verde, cu albastru.
Ţes trăirile în gânduri şi sentimentele în licurici. O oază în tumultuoasa viaţă a celor mari, o oază a celor mici şi numai a lor, a tuturor copiilor. Arhitectura copiilor.
Când eşti copil îţi doreşti ca şi steluţa ce o ţii în palme să prindă aripi, să se înalţe pe măsura frumuseţii tale sufleteşti.
-Bucuraţi-vă de ceea ce aveţi şi păstraţi în suflet puritatea copilăriei!

Nebunie de copilarie

Comments

Tagged on:                                                 

0 thoughts on “Nebunie de copilarie

  • 13/11/2008 at 6:18 PM
    Permalink

    Eu, cand eram copil, nu vroiam sa cresc. Stiam eu ce stiam 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.