E seara de Ajun. Cand vine Mosul.
Astazi am fost la mormintele bunicilor mei. Le-am dus flori si am aprins lumanari.
I-am simtit cu mine, ma mangaiau in dansul norilor purtati de un vant usor.
Pe stalpul alb, in fotografii, le-am regasit privirile calde, privirile vii si jucause, privirile dintotdeauna care ma petreceau la plecare, care imi zambeau cand le deschideam usa casei.
In cimitirul curat era liniste si miroasea a brad de la coronitele care impodobeau crucile.
Mi-am iubit bunicii, ii iubesc. Ii port in gand, ii port in inima.
Si am plecat. In fata bisericii si a Cristului rastignit am simtit primii fulgi de zapada.
Era o gluma? Mi se parea?
Pur si simplu eram altundeva, intr-o lume pura, dincolo de mine insami, dincolo de realitatea tacuta a cimitirului. Fulgii de nea erau tot mai desi, tot mai desi. Si cerul tot mai senin.
A durat doar cateva minute, pana am ajuns acasa.
Am simtit mangaierea de poveste a eternului Craciun din copilarie, am primit cu dragoste, din dragoste darul bunicilor mei. Dansul fulgilor de nea.
Pingback:| iYli | Tataie si caii lui |