Incepand din cele mai vechi timpuri, omul a cautat sa se exprime si prin alte forme decat vorbirea; asa a aparut si muzica si apoi a aparut desenul -linii care conturau gandurile, emotiile si dragostea .
Era chiar vital in acele vremuri ca sa poata impartasi urmasilor ceva; si atata timp cat scrierea nu aparuse inca, au facut acest lucru prin desene.
Au putut desena animale ca urmasii lor sa le identifice mai usor si a le poata vana, ca sa poata supravietui.
Desenul a devenit si o forma de infrumusetare si de decorare a locurilor unde stateau, a hainelor si chiar a oamenilor in diferitele ipostaze in care ii punea viata; cand plecau la lupta se pictau pe fata si isi pictau si hainele intr-un anumit mod, cand sarbatoreau se pictau in altfel pentru a fi placuti si pentru a cuceri inimi, nu teritorii, pentru a putea perpetua specia umana.
Apoi, cand lumea s-a mai asezat, arta a inceput sa-si intinda ramurile, sa cuprinda forme din ce in ce mai frumoase. Marile talente care s-au nascut inzestrate cu darul divin de a manui penelul, ne-au putut transmite trairile lor prin panze pictate cu uleiri, prin harti pline de linii de creion, peste care timpul a trecut marindu-le puterea fantastica.
Ramai vrajit, te indragostesti de panzele frumoase care impartasesc dragostea, bucuria de a trai.
Ce dar divin de a impartasi frumosul si dragostea celorlalti prin bucurie de coloare, explozie de linii si o armonie totala care-ti ajunge direct la inima si te lasa cu respiratia taiata un moment; un moment pe care l-ai vrea vesnic.
bravo iyli, bine ca mai sunt oameni care vad si altceva decat bani
Pingback:iYli | Pata de culoare si arta popoarelor asiatice
La vie en rose asta este orice arta pt mine 🙂
Draga iYli,
Nu stiam unde sa-ti scriu, dar pana la urma m-am oprit aici. Pacat ca nu ti-am descoperit site-urile mai devreme. Vad o multime de chestii interesante si cred ca o sa-mi ia ceva timp sa citesc tot. Si uite-asa in loc sa mai fac cate ceva, stau cu ochii lipiti de calculator 🙂
Citeam ce ai scris despre tine si m-a derutat ceva. Povesteai ca ai scris la revista ‘Liceeni’ in 2006 si initial m-am gandit ca am citit si eu revista in adolescenta… si apoi m-am gandit, stai ca 2006 era acum 4 ani cand nu mai eram adolescenta. Mai jos scrie ceva de 96, deci cred ca asta e anul de care vorbeai de fapt, nu? Daca e asa, inseamna ca suntem cam de varste apropiate. Mi-am trait si eu adolescenta in perioada revistei „Liceeni”. Faceam colectie si pun pariu ca le mai am inca pe acasa. Cam atat pentru inceput. Ma pun pe citit 🙂