Aseara vorbeam cu Tzonto pe mes. Ca noi doar pe mes mai vorbim, ca face2face mai niciodata. Ne mai salutam uneori, fiecare fiind la volanul masinii proprii. De fapt el imi da fleshuri, iar eu ma trezesc din retard de obicei cam tarziu.
In fine. Pe strada bunicilor, unde am copilarit, am fost capitan de trib. La mine la poarta se strangeau toti copiii, la mine la poarta se faceau planurile si la mine la poarta se dadea startul jocurilor. Daca intarziam in casa, sechestrata la lectii de mama, incepeau fara mine. Insa mereu stiam unde sa ii gasesc.
Iarna tot la poarta se faceau cazematele din zapada carata de tata si de bunicul din curte si se inaltau cei mai inalti oameni de zapada care purtau cu mandrie, in cap vreo strachina in care tocmai isi luase cina catelul Viorel. De pe strada, din fata portii se dadeau startul concursurile de sanii si tot acolo se incheiau. Dus- intors. Ca sa fie mai interesant!
Vara plantam in unul din santuri diverse legume, etc. La indicatiile mele, toata lumea scotea iarba, sapa cu lopetica de plastic si apoi parcelam suprafata prin lana agatata in betisoare. Pe o bucata plantam rosii, pe o alta porumb, apoi ardei gras si fasole. Fasolea iesea cel mai greu sau nu iesea deloc.
In fiecare zi udam culturile si fiecare trebuia sa pazeasca seara averea. Uneori, dimineata mai gaseam cate un betisor daramat sau pasi pe vreo parcela. Atunci era panica mare si deschideam ancheta.
Unele culturi intrau in vara tarzie, de altele uitam si treceam la alte jocuri.
Seara ne jucam „flori,fete sau baieti” sau „pitita”. Mai mult imi placea pitita. Aveam un dud gros la poarta unde ma ascundeam. Imi mai placea sa ma bag in sant la tusa Dina (Dumnezeu sa o ierte), desi uneori dadeam de vreo
pisica sau catel aciuat pe acolo si ma speriam.
Tzonto e mai mic decat mine cu vreo 6 ani?!
A fost dragalas de cand il stiu, cu parul ondulat si blond, o jucarie de copil vesela si mereu zambitoare. Era ju
caria mea. Si chiar daca era cu mult mai mic decat mine ne-am putut intelege mereu.
Acum Tzonto e mare si probabil la ora asta sta cu vreo gagica de gat intr-o discoteca necunoscuta, alaturi de ilustrii sai amici beutori de vin si bere.
Cand a facut 6 ani, m-a invitat la ziua lui. Era intr-o duminica. M-am gandit o saptamana daca sa merg sau nu
! Mama zicea ca sa merg, sa ii fac o bucurie! Ma gandeam ca ma voi simtzi cam aiurea.
Dar cum puteam lipsi?! Doar era Tzontzo la party! Alaturi de tarla de copii de maxim 6 ani! Pfff.. Intreaga desfasurare de forte a avut loc in curte, sub un mar din care mai picau din cand in cand mere, bineinteles!
La cei 12 ani ai mei m-am cam plictisit. Am stat cuminte la masa, iar Tzontzo venea din cand in cand la mine sa vorbim sau sa ma pupe pe obraz. Party-ul a fost ok pana la urma si tortul delicios.
Copilaria e o prajitura!
Voi reveni!
