Martie cu cer senin
![]()
Guest post by
Larisa Bazavan
Iarna albă a plecat
S-a-nchis în al ei palat
Martie aduce-n ţară
Înverzita primăvară.
Mucenicii-atunci când vin
Cerul e albastru, senin
Şi Buna-Vestire aduce
Raza soarelui cea dulce.
Prin aerul primenit
Gâzele s-au risipit
Rândunelele voioase
Ciripesc pe lângă case.
În livezi e sărbătoare
Prunii, perii sunt în floare
Fluturii se tot rotesc
Mugurii din pomi plesnesc.
Mărţişor, lună de vis
Eşti ca floarea de cais
Dai culoare viselor
Bucurie mamelor.




