Utza utza in carusel

In fiecare dimineata imi jur capie ca in seara respectiva la maxim 10 sunt in pat si in fiecare seara 10 e prea devreme pentru somn. Si utza utza in carusel, cu ochisorii pe jumatate inchisi si cu mintea mustind in agonie mai trec o strada, pe o strada, de pe alta. Nu imi mai place nimic si nimic nu iese. Am bani, dar nu am bani; am haine dar cand deschid sifonierul nu vad nimic acolo, iar in cazul in care gasesc, nu exista nici o bratara, margea etc, geanta care sa se asorteze hainelor.
Uit unde pun lucruri, uit de intalniri, notez ce am de facut, uit ca am notat, nu fac. Si o luam de la capat. Aman activitati si cand le regasesc parca nu le-as mai fi facut, cunoscut, gasit niciodata. Iar le aman si tot asa. Si tu? Poate asta este celebrul deja-vu!

Am tot zis ca nu-mi mai pasa si parca tot mai tare ma sufoca diverse amanunte!
Hm, cat am fost in spital m-am linistit, am vazut pe dracu’ cu ochii, l-am simtit in acul bagat de doctoritza in gatul meu, in patul stramb in care am dormit si in suferinta celorlalti pacienti. Acum am inviat ca sa imi bat iar joc de mine. Cum si cand? Simplu! Muncind prea mult! Ajutand prea mult! Hei, hoooo! Ca nu visez la o statuie, ca e rece si moarta pe deasupra! Visez la un om cald si senin, la un om cu care sa vorbesc, cu care sa ma plimb, un om alaturi de care si cu care sa ma pot ridica in abisul visului!

Hm, da vis! Bine zis! Caaa tot facand alte activitati mai fug si oamenii de tine in cazul in care mai ies din casa sa am contact cu ei! Nu doar in scopuri de munci!
Cine a zis ca e usor sa scoti o carte se inseala! Da, cartea ta sau a altora! Acum inca imi pierd mintile la cartea de iarna despre care v-am vorbit cu ceva saptamani in urma. Am fost si in spital, au intervenit si cateva schimbari. Nu e usor sa desciferezi texte scrise de copii, sa le asezi frumos in pagina alaturi de cele 1000 de desene pe care le-am scanat, nu-i usor sa nu incurci numele fiecaruia iar lucrarea lui sa stea frumusel la clasa careia ii apartine. Mai adaugi si poze cu copii si un artist care lucreaza 10 zile la o coperta ca nu are el viziune asupra culorii X si uite asa….
Ii multumesc Printzesei pentru ajutor!
Cert este ca nu ma mai pot concentra, nu mai pot, nu mai merge. Nu mai vreau.
Vreau o pauza si pace! Dar cum si de unde si in ce?!!

Probabil ca ar trebui sa ma imbolnavesc iar ca sa ma potolesc. Ce „narozie” scriu!
Pana atunci sunt nervoasa, agitatat, calma, calculata, fac planuri, platez copaci si flori, ma enervez ca din cauza unor organizatori idioti (care isi mai si recunosc greselile??!!!) iau altii premiile care mi se cuvin (iar eu trebuie sa fac managementul situatiei cu pricina- detalii alta data), primesc daruri si ma bucur de ele, zambesc si rad si ma joc cu cateii mei. Spun povesti copiilor si fac fotografii; incurc termenele limita si merg cu bratul de colete la posta, trimit felicitari si dau cu aspiratorul, imi consolez prietenii din copilarie cand vreo fata balaie le da gratios papucii, ma inscriu la noi cursuri si ma straduiesc sa inteleg cu adevarat cu ce se mananca materia, imi place sa stau pe terasele benzinariilor si sa urmaresc multimea de oameni care se perinda pe acolo; ma chinui in fiecare saptamana de cateva luni sa ajung la o spalatorie sa imi spal masina; imi plac gentile colorate si pernitele! Ma fascineaza noaptea tarzie si linistea ei, ma imbat cu ceai de gingseng si cu vise, cu vise, cu vise!

Sunt tot intr-unul si nimic totodata! Fac o mie de lucruri- sau faceam ca mai nou nu mai vreau, nu mai pot, nu mai sunt eu, nu stiu, nu mai vreau sa stiu……

Cunosc o mie de oameni si nu stiu pe nimeni…
Si sunt atat de singura!
Si ma simt atat de singura!
Si timpul trece atat de repede. Si totusi timpul trece atat de incet. Am totul atat de proaspat in minte si e insa atat de departe si schimbat…..
Si nu mai vreau, nu mai pot sa imi tot pese!

Psssssss. E 4 dimineata, femeie! Culca-te!

Comments