Moristile sunt dragute, dar enervante; mai ales cele din hartie.
Se rup repede! Eheee, hee! Stai si nu te arunca asa! Mai tre’ sa ti le si faci singur!
Nu prea aveam treaba cu astea prin scoala, prea multa migala, prea mult calm, prea multa atentie. Munca fizica, ce mai! Pfff…sau broastele alea idioate (da, da- tot din hartie!!!) cu tot cu labele lor lopetele.
Simple par- paharul sau barcuta! Par- pentru mine si poate si sunt pentru altii. Insa de la teorie la practica se intinde o lunga panza de paianjen, in care ma intind, ma invart, ma incurc- pentru a ma lasa prada in final in bratele a ceea ce imi place cu adevarat.
Imi place sa visez. Sa visez cu ochii deschisi, cu ochii inchisi. Sa visez si sa evoluez prin vise. Dar, deh si visele astea au partea lor de vina; o sterg hoteste la prima bruma vagaboanta, la primul latrat de caine, in zgomotul tembel al celor 1000 de ceasuri si 15 telefoane care isi incearca norocul intru trezirea mea. Incearca pe dracu! Chiar reusesc la un moment dat!
Si raman cu realitatea! Realitatea-i o morisca. Morisca-i asemenea viselor! Se invarte si se clatina, se uita tembel la tine, se freaca de palmele tale doar- doar ii indrepti aripioarele mai repede, doar – doar o mai captusesti cu o blanita, doar doar ii mai stergi o lacrima cu un servetel sau ii dai un sarut fugar.
Visele sunt in noi; doar de noi depinde cat de tare sau cat de incet purcedem intru transformarea lor in realitate; doar de noi depinde cat de tare ne dorim o realitate visata!
Gandind pozitiv atragem intodeauna lucrurile minunate in viata noastra!
Cat despre morisca: ignore!

Vise vagaboante

Comments

Tagged on:                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.