Guest post by Monica Zuzu Bijoux
– Buna ziua, un bilet pana la Mamaia…
– Trenul tocmai a plecat, va dau urmatoarea plecare?
– A plecat? …l-am pierdut. In asta n-am apucat sa ma urc. Dati-mi la
urmatorul…in cat timp e?
– Poate in o zi, doua, o luna sau poate niciodata… ce sa va fac daca
n-ati fost atenta, ati intarziat…
– Da, adevarat…dar poate traficul, aglomeratia..de ganduri…vocile si
oamenii m-au intarziat. Cu siguranta ca as fi ajuns daca n-as fi avut labilitatea de care am dat dovada.
– Doamna…nu e cazul sa va faceti mustrari de constiinta…trenuri mai
sunt, la fel si ocazii. Trenul vietii s-a privatizat, circula pe mai multe linii, rute si destinatii…mai ganditi-va, poate doriti sa alegeti alt traseu.
– Sunteti amabila…ciudat pentru un referent la bilete in gara. Va
multumesc.
– Un referent? Nu sunt un simplu referent. Relatia cu viata e
complicata, sunt mai mult decat atat, sunt aleasa sa invat omul sa se uite in ‘mersul trenurilor’. Multi nu stiu, multi nu-si iau nici macar bilet si se trezesc cu amenda si dati jos din vagon in locuri in care n-ar fi dorit sa fie…in plin camp. Si asa sunt nevoiti sa mearga pe jos muuult mult timp pana la urmatoarea destinatie. E ciudat si periculos, lumea e mare si rea si sa ramai asa descoperit, fara aparare…in camp deschis pentru cine stie cat timp…nu e o afacere….
Eu am trecut prin multe interviuri ca sa ajung aici. Puteti sa radeti dar
este un serviciu ravnit si totodata periculos…daca iti place riscul. Eu va sfatuiesc sa rasfoiti ghidul acesta si sa va alegeti o alta ruta…poate ocolitoare dar mai sigura si mai rapida…daca nu luam in considerare timpul.
– Timpul?
– Timpul este un element caruia nu putem sa-i intoarcem cheita, sa
treaca mai repede sau sa se opreasca…sau sa sune la ora exacta. Timpul este incet si sigur si doar el stie ce e de facut, le aranjeaza pe toate si ne macina gandurile…pentru ca e foarte secretos. Spune doar la momentul potrivit.
– Mda…nimic nu e intamplator…
Am luat ingandurata micul ghid intins peste tejghea si l-am rasfoit aparent dezinteresata si aparent politicoasa. Nu puteam refuza gentiletea referentei din fata mea desi stiam ca in incapatanarea mea am sa aleg acelasi traseu.De ce? Pentru ca eram obisnuita sa il parcurg de luni intregi; desi ma obosea, ma simteam dependenta de chinul asta permanent ce nu promitea nimic mai placut.Din curiozitate am afirmat:
– Numele meu este Monica, mi-a parut bine…cu cine am avut placerea?
– Ah…imi cer scuze…sunt Ratiunea si numele mi se potriveste…pana
acum am sfatuit doar de bine…au venit mii de calatori la mine dupa zile, luni sau ani si mi-au spus ca au fost momente in viata cand le-am ales niste rute placute, chiar surprinzator de interesante…la care nu se asteptau si despre care nu credeau ca exista. Am primit laude si am fost apreciata pentru calitatea serviciilor furnizate.
Uneori in viata e bine sa pleci si pe un drum pe care nu il cunosti…e bine sa ai si curaj sa risti un traseu nou…cine stie…s-ar putea sa-ti placa.
– Interesant dar viata mea e legata de drumul asta atat de mult acum, nu
pot sa fac ocolisuri, e riscant si e adevarat ca ar trebui sa fiu curajoasa sa incerc ceva nou.
– Repet afirmatia Dvs.: nimic nu e intamplator…nici chiar prezenta mea aici…nici macar conversatia asta, nici faptul ca ati pierdut trenul si sunteti atat de preocupata si trista din aceasta cauza incat nu aveti timp si gand sa va focalizati si pe alte directii. Am aici un personal care poate merge incotro veti avea treaba in viitor. E adevarat e doar un personal, unul din cele mai incete trenuri ale CFR dar …e sigur. Merge incet dar ganditi-va ca puteti savura calatoria, veti avea timp sa priviti pe geam si sa observati pe langa ce treceti, sa comparati cu peisajele pe care le vedeati zi si noapte, iarna si vara, si poate putina schimbare va va face bine. Ce ziceti?
M-am retras un pas pentru a respira si a gandi. Nu mai puteam da inapoi, trebuia sa dau un raspuns, sa cer un bilet si sa platesc pentru el. Dar oare cat valora? Si care era diferenta fata de ce plateam in mod constant? Am sa risc, in fond…ce pot pierde? Un traseu cunoscut, posomorat si stresant uneori din cauza dealurilor si vailor peste care treceam, din cauza podurilor din fier forjat care ma inspaimantau pentru ca imi dadeau senzatia ca ma prabusesc oricand in prapastie, as putea pierde obisnuinta si stiu sigur ca-mi va fi si dor, poate mai mult decat cred acum.
– Alegeti Dvs. pentru mine, merg pe mana Dumneavoastra de data asta…si am strans din dinti…mai departe nu stiu ce va fi sau ce voi vedea dar deja imi pare rau…putin si ma bucur…atat cat indraznesc sa ma bucur…cu teama, asa cum am trait si pana acum de o vreme. Periculos dar necesar.
17 ianuarie 2006
