Mi-e o lene de ma doare.
Sunt perioade de nebunie si zile calme, relaxante sau plictisitoare.
Sunt zile in care stai cu burta in sus si il crosetezi pe maine, sunt clipele alea magice de dinainte de a adormi, clipe aflate pe marginea prapastiei lui Ene….
Sunt oameni si sunt fapte, sunt idei si uneori ma simt stinghera si ma intreb daca timpul s-a intors, daca doar am visat ce a fost inainte; descopar lumi paralele cu ce sunt eu in fapt.
Ceea ce pentru mine este de mult „fumat”, „obosit”, altii de-abia descopera – chiar daca avem acum aceeasi varsta.
Sunt etape si sunt conditii. Doar tu ai controlul, tu iti alegi oamenii cu care si langa care sa cresti.
Am invatat ce inseamna prietenia, ce inseamna calmul, controlul si siguranta mergand pe munte, cu oameni de munte. Poate ai auzit de muntzomani?!Sunt nebunii aia frumosi care pleaca cu chitara intr-o mana, carand ruxacul greu, sa cante crestelor, sa incante brazii, sa legene luna in acordurile lor. Cu harta si cu busola, cu pate-ul si paine ascunse bine sub sacul de dormit, in ultimul compartiment din ruxac. In bocanci si cu echipament lejer, specific muntelui.
Sunt oamenii aia care nu te lasa niciodata si cu care- cand te revezi peste ani, parca timpul a stat in loc. La fel de prieteni, la fel de bine, la fel de altruisti.
In lumea muntelui,in adevarata lume a muntelui nu exista fitze, nu exista tu ai, iar eu, nu exista ura si nu exista invidie.
Fanel a surprins bine feelingul in a doua propozitie:
Stii cum e?! Daca iubesti- orice ai iubi pana la urma, vrei sa fi cumva, mai acolo, mai mult, mai aproape de limpezimea cerului vazut de pe creasta Fagarasului, mai tu, natural si fara rautate.
Lumea oamenilor de munte e altceva, iar muntele te poate invata si pe tine a te transpune, a te incadra, a fi educat; iti da lectii de civilizatie.
Am uitat multe lucruri si am uitat multi oameni, multe nume, nu toate. Dar am oprit esentialul. Prietenia. Independenta. Curajul de a fi eu insami, fara obiectii!!!
Am colindat tara cu weekendul la concursurile turistice, sau cu saptamana, fara pauza si fara sa mai trec pe acasa, am trecut de la chitara clasica la acordurile cantecelor de munte si am apreciat valoarea.
Nu conteaza ca acum chitara sta in husa cuminte langa calculator =)) Etapa aia e fumata fizic.
E o vreme pentru toate, o vreme a curajului si a nebuniei, o vreme a timiditatii si o alta a maturitatii.
***
In 1996 cantam intr-un cor si impreuna am facut un tur al Ardealului, cu tot cu manastirile cu pricina, cu aventuri de nebuni si descoperiri ciudate. Dar despre asta am sa va vorbesc alta data.
Cert este ca trebuia sa ne intoarcem cu tot cu autocar, undeva intr-o zi de joi. Era bine. Vineri dimineata aveam tren cu gasca catre Delta, Bucuresti-via Tulcea, unde se desfasura concursul turistic de orientare organizat de catre cei de la Albastros, clubul turistic din Galati. Plecam impreuna stiam asta, nu intrebasem insa unde in Delta =))
Era ceva diferenta intre excursia cu cantaretii de care am amintit mai sus, era alta lume, alt mediu, standarde diferite.
In fine, socoteala mea insa nu s-a potrivit cu ce s-a intamplat de fapt, asa ca am ajuns in Bucuresti undeva pe vineri seara. Oamenii erau deja plecati in Delta, atat stiam =))
Si trebuia sa merg si eu, nu?
Pffff….
Ei, hai! Atunci nu inventasem pe „pffff” asta. Asa ca am sunat de la un telefon public cum am coborat din autocar in Bucuresti- pe o colega si ea a aflat ca in seara aia nu era tren catre Tulcea, nici un tren. Hopa, belea! Deja intrasem in criza!
Ai mei stiau ca din Ardeal plec in Delta si ramasese sa ma intorc acasa MARTI.
Hahhahhah!
In fine, in seara aia nu am ajuns acasa si nici nu am dat macar un telefon, ca era trecut de miezul noptii- nu avea sens. Am ramas la Valentina, tipa pe care o si sunasem, colega de clasa cu mine. Ea statea langa gara si a fost o decizie inteleapta, deoarece oricum aveam tren sambata- cu noaptea in cap spre Tulcea.
A fost fun, am spalat hainele ca sa fim sigure (ca doar veneam dupa vreo 10 zile petrecute via Ardeal), unele s-au uscat, altele nu. Cu unele am plecat ude, cu altele uscate, pe altele le-am lasat la ea, mi-a dat din ce avea prin sifonier. A fost o noapte interesanta oricum, ca pana la urma nu am mai dormit. Am plecat si cu merinde, hopa in tren si hai la Tulceeeaaaaa….
In compartiment am nimerit cu un tip la fel de ratacit, care mergea tot dupa niste prieteni, pacat ca nu dupa aceeasi prieteni, dar in fine.
Pe atunci eram o combinatie asa de hippie cu rockerita, interesant nevoie mare ce sa mai vorbim! Tricouri negre cu The Doors, my lovely Kurt Cobain sau Sepultura. (poze pun alta data+ povestea concertului Sepultura de la Arenele Romane la care am adormit- era deja boring in 2003 =))
Le luam de undeva de la Universitate, era un magazin misto peste drum de actualul Spring Time.
Cu blugi taiati si cu parul in vant, combinatia ideala.
Treaba e ca am plecat cu un personal idiot care a mai si obosit nu mai stiu pe unde si am ajuns in Tulcea destul de tarziu. Foarte frumos in Tulcea, m-am plimbat prin parc, pe malul apei, am facut poze- am belit ochii la toate vapoarele, barcile si ce mai era pe acolo intreband de un grup de chitaristi cu pletele in vant si cu mult bagaj. Nimeni nu vazuse nimic insa. A, ok!
Sa mai vedem ce este in orraaaaassssss. Am intrat si intr-un club, bar nu mai stiu ce era, sa ma bat cu aia pe acolo =)) Trecem peste. Intre timp am mai vorbit si cu alti oameni pasnici si am aflat ca tocmai in ziua aia au fost eliberati nu stiu cati detinuti de la un penitenciar din zona si ca ar fi minunat sa imi gasesc cazare undeva peste noapte atata timp cat nu i-am gasit inca pe prietenii mei.
Asa o fi fost.
Nu se stie, am uitat….si m-am apucat sa analizez cartile din vitrina unei librarii. Fooarte tareeeeeee!
Deja ma intristasem ca nu era deschis.
Uitandu-ma in urma, realizez ca nu aveam nici un stres (ca si acum =))
Acolo m-am imprietenit cu o tipa, de fapt ea cu mine si m-a luat acasa 😀 hahhah
Mare noroc, era chiar fata unui politist din Tulcea. Foarte tare! Am stat boiereste si a doua zi am luat-o impreuna de la capat la vase, cu aceeasi intrebare: ati vazut un grup de chitaristi…blaa….blaa…
Si finnaly cineva a vazut! Chiar un tip de pe vasul cu care prietenii mei au fost dusi la Murighiol si cu care aveam sa ne intoarcem si noi dupa cateva zile.
La Murighiol am ajuns cu autocarul prin niste gropane mama mama , odata cu ploaia.
Dar hai ca v-am plictisit destul!
Si oricum nu mai am chef acum de povestit, va urma cu tot cu poze. Le caut!
Pana atunci Aleluia!
Cat de nebun esti? Nebun de alb? 😉
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tp0gV7SuypU&feature=related]
Pingback:| iYli | Taciuni aprinsi |