O zi obisnuita in care imi plimb lenea prin Parcul Cismigiu, ca doar e aici aproape de mine 😀
Oameni si pasi, asfalt incins si dor de racoare; liniste si tristete, lipsa si foame, soare si banci primitoare.
Banci- case si paturi- banci si de aiurea si numai cum nu este bine!
Pe aleile Cismigiului intalnesti de la indragostiti timizi, sau zgomotosi, trecatori obositi sau batrani care se odihnesc, pana la alti oameni si mai tristi in esenta lor, oameni fara casa, oameni care si-au facut-o cu mana lor sau nu!
Oricum ar fi, ia lucrurile ca atare si nu complica mai mult ce este deja mult prea incurcat!
De la crengile copacilor si pana la mana aceea brazdata de vreme ce atarna unui batran trist care a adormit pe o banca, tinand sub cap cateva lucrusoare.
Un batran care a adormit dupa ce a mancat paine cu lapte si si-a sprijinit toiagul ca pe ultima speranta aproape de picioare, ca o prelungire a lor…
Hm, am observat ca batranii se odihnesc dupa masa- ca dorm sau macar incearca! De oriunde ar fi batranii aceia! Asta ar putea fi o tema de gandire pentru noi, clasici in viata care anulam din start benefiiciile somnului…:D
Cuvintele pot fi dure, cuvintele ranesc, iar timpul nu sta in loc.
Judecata nu are rost, nu se face, nu e uman si nu suntem Dumnezei in nimic!
Aveti grija de voi si de visele voastre!
Vise si batraneti