Cand singura regula este sa fac doar ce simt.
Cand singura obligatie e sa nu uit chitara, bocancii si ceva haine groase, cand pot sa dorm linistita in noaptea de dinainte, doar pentru ca la 6, trebuie sa fiu fresh in gara, tarand dupa mine un bagaj imens a carui greutate nu o simt oricum.
Despre nebunia mea si a muntelui am mai scris pe blog, despre toti prietenii vechi, despre lectiile date de ei.
Costica- Inima de muntzoman
Asculta mai multe audio Muzica
Nimic din viata nu se termina intr-o intamplare nefericita chiar daca aceasta e moartea cuiva apropiat sau sfarsitul unei relatii in care ai investit timp sau sperante.
Crucile de la Pestera, din Bucegi nu m-au speriat niciodata.
Consider ca oamenii care au murit pe munte sunt impacati si fericiti pe vecie.
Decat sa mori izbit de un perete, mai bine ramai infipt in stanca.
Stefan m-a izbit cu leapsa data, o leapsa a amintirilor, o leapsa a ceea ce sunt cu adevarat.
Pentru ca atunci cand plang, pentru ca atunci cand ma doare si nu mai gasesc raspunsurile, ma intorc la munte, iar acesta are harul extraordinar de a ma reda pe mine, mie.
Pentru ca atunci cand sunt fericita, atunci cand Mosul imi coboara in realitate visele noptii, ma intorc la munte, fie si in gand.
Personalul meu spre munte e nebunia mea.
Cred in tineretea vesnica si in simplitate, lucruri care m-au ajutat mereu sa ma reinventez.
Pe tine ce te scoate din neant?
Vesnic ..calator…..
Pingback:Tweets that mention | iYli | Inima de mutoman | -- Topsy.com
ha ha …ma bucur ca am rascolit amintiri frumoase din care au si altii ce invata…inaintea socializarii online a fost socializarea face-to-face, a fost respectul invatat in practica…trebuie sa readucem acel respect pentru a continua evolutia…
Salutul pe drum de munte e prima lectie care trebuie sa te scoata din asocialul din tine, acolo nu exista ranchiuna si ura, acolo trebuie sa te ajuti pentru a trece mai departe…ultima perioada a transformat totul intr-o fuga teribila dupa trofee invizibile numai bune de hranit orgolii cretine..trebuie sa reinvatam cu ajutorul naturii sa pretuim bogatia cea mai de pret pentru o viata: prietenia celor din jur si fotografia reala a muntelui pentru copiii nostrii.
chiar ma gandeam ca nu am vazut nici o poza mai veche cu tine…
tre sa am grija cum si ce anume gandesc, ca de obicei se indeplineste…
oricum…dragutz articol…o nostalgie dragutza…a ceea ce am fost ( noi toti, fiecare in parte ), s-a intamplat…odata…
Pingback:uberVU - social comments
Majoritatea crucilor din munti sunt ale pantofarilor. Sigur sunt si multi montaniarzi care au „adormit” somnul de veci sub un colt de stanca, dar cel mai ades mor pe munte cei care vin imbracati la costum si cu pantofi de lac si dupa 1-2 beri se dau viteji si coboara in miezul ierni pe Valea Jepilor.
„Voi aceia care adormiti in munte
Voi pe care stanca dura v-a invins
O pustietate sta sa va asculte
Iar ninsoarea blanda ni se pare plans”
@ Fanel
Eu nu am inteles niciodata fuga pe munte. Nici la concursuri nici in afara lor. Singurele motive care ma faceau sa mai trec pe la concursuri erau intalnirea cu prietenii si culturalul. Nu am facut parte din nici un club, dar am mers o perioada, inainte de a incepe sa merg singur, cu cei din Bucur, pentru ca sor-mea era membra acolo si cum eram prea mic sa plec de capul meu …
Noone can take all these from you. And looking back with the experience and knowledge till now, these memories will grow.
So the memories will stay, only the way of personal evaluation will change, to make it more valuable.
„To every thing there is a season.
And a time to every purpose under heaven”.
The Birds – Turn Turn Turn.
Pingback:| iYli | Taciuni aprinsi |
Crucile nu sunt numai ale pantofarilor, nu vreau sa va contrazic…dar sunt cruci acolo la poalele pesterii, ale unor alpinisti adevarati, care au strabatut multi munti si au murit acolo…sunt trasee de dificultate, chiar de 7+ pe care putini le pot face..
Muntele leaga sufletele celor care iubesc linistea si cerul, prietenia si solidaritatea escaladei, aerul curat si libertatea…
http://plopurezistacelmaimult.blogspot.com/2010/06/alpinistii.html
Respect!