Cu ceva zile in urma si in contratimp ca de obicei, cu tot cu organizarea sistematica a timpului ce imi urla tot mai isteric din agenda, ca de, sunt o persoana ocupata, am raspuns la cateva intrebari pentru proiectul inititiat de @Haotik: Twitter.i3.ro

Continuarea aici.

Ce vrea Haotik de fapt? Cine e Haotik? Si care sunt obiectivele sale cu acest proiect?

Ma numesc Schiopu Dragos.

Bineinteles ca toate ideile marete, ca de altfel si pe aceasta, le-am avut cand eram in cada.

Parea o idee foarte misto, parea foarte usor de realizat si cu costuri minime.

Asa ca a doua zi, am inceput sa schitez primele idei despre cum ar trebui sa arate interviul si la cateva zile mai tarziu am si dat drumu la treaba.

De ce aceste interviuri cu twitteristi?

Pentru ca primesc follow de la tot felul de conturi ciudate si cum prefer sa si citesc ce scriu cei pe care ii urmaresc nu dau follow inapoi aiurea.

In principiu, ma uit ca contul respectiv sa vorbeasca si in romaneste, sa nu fie fiecare post cu cate un link, sa aiba si ceva de spus nu link si iar link in general spre acelasi site neinteresant.

Apoi ultimul criteriu este buna mea dispozitie, daca sunt obosit sunt mai critic si privesc mult mai putin atent ce e cu contul ala, fara sa am rabdare sa ii dau follow back.

De aici a primit ideea proiectului, de a avea un site in care sa fie doar conturi “premium” adica oameni nu roboti care posteaza automat linkuri catre nu stiu ce siteuri.

Am si eu un asemenea cont care posteaza automat, e legat de un blog de nisa, si nu am dat nimanui folow de pe contul ala, cine decide sa il urmareasca este doar un fel de alternativa a rss feed-ului de la site.

Practic asta am vrut sa fac, distinctie intre conturi automate, spameri si oameni.

Cand dau follow cuiva imi place sa stiu cateva informatii primare despre el si acest site, peste 2-3 ani cand va avea 5000 de interviuri probabil va putea fi cu adevarat utlil in sensul asta.

Mi-au spus multi ca ar trebui sa pun link catre @cont_twitter ca poate nu stiu toti care e id-ul, dar nu am facut asta ca eu nu vad siteul ca un mijloc de promovare al twitteristilor ci ca un mijloc de informare al oamenilor de pe twitter despre alti oameni.

De aceea am ales si ideea aceea cu recomandarile, in felul asta ajungand sa am interviuri cu persoane serioase si captivate de twitter.

Viata mea nu sa schimbat dupa experienta twitter dar in mod clar am cunoscut oameni noi si interesanti sau e un mijloc foarte util de a afla informatii de ultima ora, un cutremur, starea zapezi, o arestare sau ce se mai vede si pe la stiri, apare imediat pe twitter si ma tine astfel conectat cu lumea reala intr-un mod foarte eficient si rapid.

De cand exista @Haotik pe Twitter?

Am contul de twitter @Haotik de un an cred, sincer habar nu am.

Citeam la Bobby pe blog despre el, nu prea eram interesat de social media la vremea aceea dar am zis sa-mi fac si eu cont sa fie.

La inceput parea un fel de chat naspa dupa care am inceput incet incet sa inteleg ce e cu el si sa il utilizez.

Binenteles ca in goana de pe folowers am blocat un cont, din fericire m-a dus capul sa nu stric contul cel vechi asa ca asta e inca activ, cel care il sti si tu de altfel.

Vorbeste-mi despre restul conturilor de Twitter pe care le ai, te rog.

Mai am inca vreo 2 conturi, cel in engleza pe care nu prea il folosesc si inca unu pentru un site de sporturi extreme.

Ce alte avantaje in afara de comunicare si culegerea informatiilor intr-un timp foarte scurt iti aduce folosirea Twitter-ului?

La un moment dat am incercat si bani din twitter si vazand ca exista ceva rezultate, 2$ acolo intr-o saptamana sau ceva de genul mi-am dat seama ca exista un potential de a folosi contul pentru afacerile personale din online.

Cred ca ala a fost punctul in care am inceput sa privesc mai cu interes fenomenul social media.
Al doilea motiv pentru care stau pe twitter sunt fetele, nu are rost sa ma ascund, la un moment dat chiar facusem un hastag #papusi sau asa ceva.

A… si nu am calendarul twitteritelor pe 2010, sunt si acolo cateva #papusi dar sunt mult mai multe care poate nu au avut curajul sa incerce sa fie “fotomodel” pentru o zi sau nu au avut destula influenta in social media pentru a fi votate.

Ai cunoscut in offline oameni de pe Twitter?

H,mm…. eu m-as intalni cu toate, detele evident, dar nu vor ele, mai ales cand afla ca sunt insurat 🙂

Mai repede m-am intalnit cu oameni cu care stau acum de vorba si pe twitter; si aici imi vine in cap @SimonaStanescu (la o intalnire lasertag cu bloggeri), @titus_k (prin imprejurarile unui concurs care l-am castigat) sau @ianescu_abe (la Snow-Explosion).

Cred ca Abe e singura cu care am vorbit pe twitter inainte sa ma intalnesc, sau poate si altii, oricum pana acum nu m-am intalnit cu cineva de pe twitter in mod special ci doar ne-am vazut pe la diverse “adunaturi”.

M-as intalni cu @all3xa sa vedem poate o convinge interviul asta.

Dar acum sa revenim cu picioarele pe pamant, sa lasam fetele deoparte. Si gata,  ca altfel nu ma mai opresc.

Vad! Multumesc si mult succes! 🙂

Un proiect cu Twitteristi- interviu cu @Haotik

Comments

Tagged on:                     

5 thoughts on “Un proiect cu Twitteristi- interviu cu @Haotik

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.