Nu, noua pacienta cu turban nu a cazut pe jos, ci s-a asezat usor pe patul sau, ultimul ramas liber pana atunci din salon, sa nu deranjeze adunarea sacra din jurul meu.
Despre care poti citi aici.

M-am mai linistit.
Nu mai auzeam nici horcaitul pacientei agatate la masinarii, uitasem deja de turban care cred ca s-a culcat de frica sa nu fie devorata de partidul tamaduitoarelor mele.

Obosisem si mi se facuse si somn de atata plans, tare i-as fi urmat exemplul spre lumea viselor, dar imi era imposibil sa le spun noilor mele prietene sa se care, plus ca blugii pe care ii purtam nu ar fi fost prea confortabili pentru activitatea propusa.
Mrrrrr…..

Intre timp a aparut o asistenta care m-a luat pe hol sa imi ia ceva sange, sa imi puna branula si alte chestiuni tipic spitalicesti.

-Sunt alergica la penicilina!
-Eh, stii tu!
-Stiu ca mor daca fac!
-Bine, vreau sa fiu sigura, facem testul!
-Nu e nevoie ca stiu sigur, mi s-a facut testul de alte cateva ori pana acum si prima data imediat dupa nastere. De asta mi-a povestit mama!
-Facem testul!
-Bine! Va rog sa imi spuneti tot ce faceti ca sunt foarte fricoasa si o sa fac un atac de panica!
-Imposibil!
Si asistenta foarte draguta s-a conformat nebunei!

Stateam aparent cuminte, pe scaunul jos in hol, m-a intepat pentru test, avem floricica cu pricina, deci nu sunt tratata cu penicilina.
Cineva suna pe doctora, mi se schimba antibioticul!

Intre timp apare mama care pare fericita ca ma gaseste calma, fara lacrimi, lasa ce avea de lasat in salon si o expediez acasa rapid ca sa nu ma apuce iar cine stie ce stare urata.

Am inceput sa ma acomodez oarecum.

In spital era linista, panica disparuse, nu m-a durut asa tare cand mi-a bagat acul de la branula sau cum se cheama.
Plus ca eram chiar mandra de asta, mai ales ca ma intrebase daca vreau sa fie rosie sau albastra.
A durat ceva pana sa ma hotarasc, recunosc 😀

Cand m-am intors in salon toata lumea sforaia si toata era doar a mea.

Am decis sa imi iau concediu de la stres si sa imi petrec vacanta vietii mele.
Asa ca taras am facut si un dus si am fost fooarte incantata ca apa avea presiune, m-am bagat in pat si cand adormisem asa bine am auzit un scartait wowwww si o voce soptita care spunea ca trebuie sa imi faca tratamentul…..

Concediul vietii mele spuneam?!
Va urma!

Concediul vietii mele la spital

Comments

Tagged on:                                                     

One thought on “Concediul vietii mele la spital

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.