Lapsusuri si revelatia nebuniei

De vreun an de zile sufar de lapsusuri.

Nu mai stiu cum cheama pe ala, uit cum se numeste masina mea (de ce credeti ca am botezat-o de fapt Papusa? 😀 ), uit cum imi pun lucrurile, gasesc surprinsa bani prin carti, aidoma bibliotecarelor inca domnisoare si indragostite de un Eminescu ratacit inca in tei, cu tot cu pupaza lui Creanga.

Agenda deja a inceput sa fie un accesoriu enervant, ca nu mai scriu niciodata ce trebuie, ce am facut sau ce urmeaza pe lista prioritatilor, merg de-a valma cu toate.

Uit unde pun aceasta carte magica a organizarii si cand o gasesc si mai si scriu in ea, uit unde scriu si chiar daca iau toate zilele la rand, peste culori, creion sau pixuri colorate cu care tot incercuiesc, tai, regrupez, tot nu am vreo sansa sa descopar misterul, pe sistemul: daca nu este obisnuit cu ceva ochiul il va exclude din aria sa.

Imi cumpar haine si nu le port, iar cand le descopar am adevarate revelatii, la fel si in privinta chestiunilor pe care le vorbesc despre o treaba sau alta cu diverse persoane.

Se pare ca nu trebuie sa iei chiar la suflet ce iti spun ca nici eu nu stiu ce mai spun.

In plus, de hartii nu mai are sens sa mai scriu si de razboiul mut pe care il purtam de ani de zile.
Deja razboiul asta devine intim.
Cand nu am mai facut fata tonelor de hartii si haine la ai mei, m-am mutat singura.

Acum ma aflu in pragul dezastrului si se vede treaba ca trebuie sa imi mai iau o locuinta, ceva, nu stiu ce sa fac.

Noaptea cand pic de somn imi vin ideile geniale pe care incep sa le creionez, iar dimineata imi aduc aminte in stadiu de cadavru absolut ca mai am si un job.
Toata ziua sunt zdrente de nesomn, dar seara dansez pe mese. Nu beau, nu mai mananc fast food ci doar legume fierte, sunt ipohondra cum imi spune nebunul si ma bucur ca am prieteni care sa imi stoarca lamai.

Solutia ramane deocamdata aceeasi: sexul ma salveaza!

Care e antidotul tau impotriva nebuniei?

Comments