Sunt lucruri de care ne ciocnim pe parcursul vietii si pe care nu avem puterea de a le rezolva.
Sunt prieteni, sunt amintiri, sunt iluzii determinate de catre genetica si mediul in care traim.

Ma gandesc de ceva timp daca e uman din partea mea sa abordez urmatorul subiect.
Mi-a revenit in minte povestea odata cu cele scrise despre #draduta.

In copilarie, pe strada bunicilor mei, unde ma jucam, capitan de plai, era un baietel cu doi sau trei ani mai mare decat mine.

Nu imi mai amintesc numele lui, insa toata lumea ii spunea Bebita.
Era singur la parinti si statea la cateva case de bunicii mei.

Nu m-am jucat prea mult cu el, deoarece nu aveam nimic in comun si nu imi placea faptul ca tot timpul avea un ras sarcastic si voia sa rada de restul, sa faca glume proaste si sa iasa mereu in fata.
Nici nu ne-am certat, insa l-am evitat.

Era slab si pielea sa era pamantie, avea conformatia unui copil subnutrit din Africa, cu o burta mare si ochi ciudati.
Prefera compania baietilor alaturi de care atunci cand se mai marise incerca sa pipaie fetele, sa le faca mereu glume proaste.

M-am intrebat mereu daca stie ce i se intampla sau nu.
Ma gandeam daca tocmai pentru ca stie se poarta asa, pentru ca nu are nimic de facut si ii este permis totul.
Sau poate ca nu stia si era rau din cauza faptului ca se simtea diferit si nu stia de ce.
E prea mult sa folosesc “frustrare” ca si cuvant pentru comportamentul sau pentru ca aveam cu totii o varsta mult prea frageda.

O data sau de doua ori pe saptamana mergea la spital si facea transfuzie.
In dupa-amiaza zilei respective statea acasa si nu il vedeam pe strada, probabil nu se simtea foarte bine.

Nu imi mai amintesc daca ceva in spital cand era mic i-a declansat problema sau daca asa s-a nascut.

Oamenii vorbeau ca din familia unuia dintre parinti ar fi fost o problema medicala pe care medicina nu o poate rezolva, iar daca mai aveau un copil erau sanse 50% ca aceasta sa fie sanatos.

Nu au mai avut copii.

Iar acum si-au depasit conditia sociala, i-am simtit ca isi traiesc o a doua tinerete cu masini de lux, in rasfat financiar, cu vieti diferite chiar daca au ramas casatoriti, insa intr-o singuratate vizibila.
Asta nu este relevant insa acum…

Ma intreb daca ar fi putut sa rezolve ceva in acei ani daca ar fi avut bani sau daca ar fi avut mai multe informatii cu privire la spitale – altele decat cele din Romania.

Cunosc povestea cu asa a fost sa fie, insa nu i-am inteles tainele…

Bebita a murit de leucemie cand eu aveam in jur de 14 ani.

Copilarie furata si povestea lui asa a fost sa fie

Comments

Tagged on:                                                     

One thought on “Copilarie furata si povestea lui asa a fost sa fie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.