Doru Panaitescu ma provoaca sa depan amintiri fara Gps.
Initial am tras un ras strasnic avand in minte doua dintre intamplarile verii trecute.
Una dintre ele se petrecea odata cu intoarcerea de la mare, iar cealalta pe cand veneam cu R.R. dintr-o coclaureala de pe la niscai cetati, pe un drum al vinului intunecat, dar genial noaptea cu noi toti amuzandu-ne copios.
Am sa ma opresc asupra primei dintre ele in randurile urmatoare.
Pe tipicul meu sistem stiu cand plec de acasa, dar niciodata cand ma intorc, am ajuns in a3-a saptamana de August in Vama Veche.
Pe agenda scria ca intr-o saptamana ar trebui sa fiu in Bucuresti, dar cum teancul acesta de hartii era uitat impreuna cu tot cu calendar acasa, a fost destul de greu sa calculez zilele, asa ca am pornit-o catre oras undeva in prima saptamana a lui septembrie. 😀
Dupa lungi negocieri cu Claudiu care conducea si care voia sa plecam sambata, decizia finala a fost ca trebuie sa incheiem saptamana, nu e frumos sa plecam asaaa…
Si nu am plecat. Duminica dimineata au urmat alte negocieri in urma carora am parasit Vama Veche cu lacrimi in ochi si nisip in par dupa-amiaza tarziu.
Dupa ce Claudiu a baut licoarea magica folosita inainte de a porni la drum.
5 pliculete de nes intr-o sticla de Cola.
El stie cu ce i-a gresit ficatul; asta nu este subiectul acetei postari. 😀
Dupa 3 saptamani de stat in Vama Veche fara posta de mancare, mi s-a facut brusc foame. Asa ca m-am inarmat pentru drum cu un sandwish, o saorma mare, o portie de pui si una de hamsie, plus niste fursecuri uscate fie vorba intre noi… 😀
Cum drumul inspre Constanta era foarte aglomerat, eu aveam de lucru cu mancarea si un alt amic aflat pe pernele din spate dormea deja, nesul din Claudiu a luat-o razna si impreuna au decis schimbarea traseului.
-Nu o mai luam pe Constanta!
Nu puteam sa raspund ca aveam gura plina.
Claudiu a pus capat incercarii disperate de a gasi gps-ul care era probabil tavalit si el cu tot cu haine prin portbagaj, asa ca s-a ghidat dupa porumbelul aflat in dotare, al carui cuib era un pic deasupra nesului care sigur construia deja castele.
Am simtit ca a virat undeva stanga. Mancam. Inca.
Intai am vazut o bodega cu scaune afara, chiar si o fantana intr-o intersectie, din aceea mare cu cumpana vopsita in alb, un mare grup de baieti cu tot cu dacii mov in jurul ei (probabil era centrul vreunui sat).
Muzica foarte tare din masina speria din cand in cand vreun card de rate aflat pe mijlocul drumului sau de purcei.
La cat de foame imi era ii vedeam deja friptura.
Pasagerul din spate dormea.
Au inceput drumurile cu gropi, multe intersectii, nesul era in elementul sau, din cand in cand mai aparea in cale chiar si cate o fusta lunga si colorata sau o caruta condusa in viteza. Treaba a devenit deja cu adevarat intunecata cand am intrat pe un drum de tara de o parte si de alta caruia era doar camp; asta pret de km buni pe parcursul carora craterele cu sau fara noroi deja imi taiasera pofta de mancare.
Nu trecea vreo alta masina, iar daca am fi stins farurile ne-am fi trezit intr-un intuneric infiorator.
Deja cu tot cu Claudiu, cu puiul meu inca nemancat si nesul sau am inceput sa auzim voci si sa vedem umbre pe drum, iar ca sa ne treaca frica, colac peste pupaza, am inceput sa spunem povesti cu fantome auzite de pe la altii.
Cumva speriat s-a trezit si amicul din spate, total bulversat de ce se intampla si de intunericul din jur si dupa ce a ascultat cateva clipe discutiile a bagat capul sub paturica verde incercand sa adoarma la loc.
Telefonul nu mai avea semnal nici pe Vodafone sau Cosmote, iar eu una desi sunt foarte curajoasa, deja vedeam pe drum pe doamna cu Coasa si o ceata mare de hoti ca in filmele cu cowboy.
Povestea drumului s-a incheiat intr-un sfarsit la o benzinarie, undeva langa o sosea, unde am dat la boboci dupa ce trecusem prin atatea gropi si dupa ce Claudiu a scos intregul bagaj din portbagaj a gasit intr-un sfarsit si gps-ul.
Nu stiu pe ce drum am mers, nici nu am incercat sa aflu dupa, dar a fost ingrozitor. Parca nu se mai termina.
Am mai invins insa o teama!
