Sentimentele nu pot fi masurate si chiar daca sunt invizibile aduc uneori mai multa durere decat ar putea mintea unui om sa creioneze in nuvele.
Sentimentele sunt farama din noi si ne influenteaza viata oricat de puternici ne-am da.

Dragostea are perspective multiple.

Nu stiu daca exista acea jumatate scrisa in stele, stiu insa ca putem accede catre acestea prin incercari si rabdare. Pana cand imbatranim si ne uitam in urma, singuri si constienti de faptul ca fara dragoste nimic nu are sens, nimic nu are gust, iar noptile sunt triste si goale.
In melodiile de mai jos, franturi de sentimente, franturi din perspectiva artistilor asupra iubirii.
A ta care e?

Perspectiva

Comments

4 thoughts on “Perspectiva

  • 24/08/2010 at 4:15 AM
    Permalink

    Acu câţiva ani, prin clasa a 10a sau a 11a mi s-a pus întrebarea asta la o oră de română şi am zis eu simplu şi sofisticat că “Iubirea este ştiinţa care studiază sufletul”…după câţiva ani şi câteva iubiri, însă, definiţia mea asupra focarului acesta de fericire şi absurd – iubirea – s-a mai schimbat.

    Acum…aş zice că iubirea este o staţie de autobuz…autobuzul fiind viaţa noastră, în care urcăm cu diverşi, uneori ne înghesuim, alteori stăm singuri pe scaunul din spate, iar direcţia e mereu incertă. Însă cel mai mult contează cu cine stai în staţie. Cu cine aştepţi autobuzul. Asta e iubirea.

    Reply
  • 10/04/2011 at 12:20 AM
    Permalink

    Atunci cand iubesti si esti iubit , totul capata un sens si un rost . Atunci ai de ce si pentru ce !!!!
    Mie imi place mult Radu Almasan-“Doua maini”
    http://youtu.be/DXHTVr7fTh8

    Reply
  • 17/04/2011 at 1:20 PM
    Permalink

    IUBIREA?Pai…IUBIREA,este din punctul meu de vedere,perfectiunea unei relatii intre doi parteneri ( el si ea). Viseaza acelasi vis,traiesc aceasi vis,simt la fel si nu concep viata unul fara celalat.”iubirea” si am scris cu caractere mici si intre ghilimele,poate fi asemenea unui concediu la malul marii,intr-o zi senina in care briza,iti ravaseste pletele pentru o clipa apoi,gata… Va urma un alt concediu, o alta briza… Loredana Groza si Ion Caramitru in cantecul lor,definesc in felul lor acest sentiment.

    http://www.youtube.com/watch?v=u-KGOpnPFl0

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.