Iau ruxacul in brate asemeni unei fiinte dragi, incui vestiarul si ma indrept catre dus. E trecut de 4 in dupa-amiaza si sunt deja in intarziere. Am avion de-abia la ora 8, dar intre timp trebuie sa beau o cafea cu o cunostinta. Deocamdata nu pot merge in trening.
La dus, am noroc, nu mai este nimeni, incui usa in graba, scot tot de pe mine, tot din ruxac, imi verific in graba chiar si mailul pe telefon; dau drumul la apa fierbinte si ma bag sub ea; ha, pacalesc si de data asta febra musculara si maine am sa ma admir dimineata in oglinda clipind des asemeni unei narcisiste in devenire.
Gelul de dus aluneca pe corp, il mangaie usor; il las in unduirea apei fierbinti. Ma grabesc, in minte ma vad deja imbracata, zburand catre cafenea.
Si aud cum suna telefonul. Las dusul sa curga, imi caut un papuc, apoi geanta, cu apa curgandu-mi in ochi, cineva bate la usa, ii arunc un revino in 5 minute, in sfarsit gasesc telefonul ratacit, alo!
Un numar necunoscut!
Si se prezinta: sunt eu, …..
E el. Ii mai ascult cantecele uneori si incerc sa patrund dincolo de versuri, dincolo de acorduri, in inima sa…
Au trecut ceva ani in care m-am tot intrebat ce mai face?!
La naiba! Acum s-a gasit sa sune? Nu inteleg prea bine ce spune si de ce se prezinta si apoi imi cere niste cabluri; de ce se fastaceste cand ma alinta Iuli, apa imi curge in cap in continuare, el isi cere scuze si spune ca revine. Nu am inteles scuze pentru ce, nici care e treaba cu cablurile, uit ca am papucii aiurea in picioare, plec cu tot cu telefon catre dus ametita; probabil ca e influenta tuturor avioanelor care trec pe deasupra dusului, atat de aproape de gandurile mele. Alunec si ajung pe podeaua uda, inapoi in realitate! 
Timpul e ca o roata. Se invarte, mai ia cate un cui si dupa ce mergi la vulcanizarea speciala de suflete, cu un petec sau un cauciuc nou, intri intr-o alta poveste, cu o aura noua, te tratezi de tot ceea ce te doare si de fiecare data descoperi cat de puternic esti.
Timpul e ca o roata. Cu mintea deschisa si ceva noroc il atragi de partea ta.
***
-Salut, sunt Iulia! M-ai sunat acum cateva zile! Scuze, dar nu am inteles foarte bine ce spunei! Eram la dus, mai mult decat pe jumatate goala….dar m-am tot gandit si…nu mai sunt la moda cablurile!
imi place..chiar ma gandeam azi cum se schimba timpul ca o roata..cabluriile alea erau pretexte sa te vada=)),in toti anii astia la care tu te gandeai la el..cand l-ai auzit ti-a trecut,a sunat pentru niste…cabluri…(((roll eyes)))
Dar mai mult ca sigur tu ai aruncat cabluriile pana si-a dat el seama ca are nevoie de ele…de cabluriile alea.Doar ce credea?ca o sa le pastrezi la tine pana o sa isi dea el seama ca inca mai are nevoie de ele?De..de..cabluri.
Interesantă ideea de vulcanizare pentru suflete…unii se duc să se peticească, alţii să-şi mai ia nişte aere…
De fapt toţi ne ducem la vulcanizarea asta, cred, pentru a mai umple un pic roata aia a timpului despre care vorbeşti.
Viaţa ca o vulcanizare, nu ?
Iulia,fara suparare,se scrie rucsac nu ruxac.Mi-a placut textul,ai incercat sa publici undeva?