O melodie ratacita pe Facebook, in seara trecuta mi-a amintit faptul ca in August s-a facut un an de cand Tatiana Stepa a trecut in nefiinta.
Sunt usor impresionabila cand vine vorba de muzica sa si poate starea imi este cumva influentata si de faptul ca am cunoscut-o cu putina vreme inainte de “marea trecere”.
Folk You, in Vama Veche lui 2009 a fost ultima aparitie publica a Tatianei, asa cum am scris aici, la vremea respectiva.
Cumva, momentul in care a cantat pe scena a coincis cu acela in care camera mea foto s-a stricat; nu s-a stricat, mi-a cazut pur si simplu din mana, eu fiind extaziata cand solista a aparut. Apoi, cu vantul in par, sub stelele noptii, aproape de mare am devenit brusc trista, de doua ori trista in acordurile chitarii “Copacilor fara padure” pentru ca nu puteam avea doar pentru mine, pe camera mea solemnitatea si cristalul momentului.
Publicul a cantat cu Tatiana cu respect fara ca solista sa ceara asta. Comunicarea a fost absolut perfecta, iar actul artefactului unul absolut normal. Intregul Univers a cantat cu Tatiana. Asta am simtit in acele clipe. Mi-a parut rezervata si trista, incantata de iubirea cu care publicul o asculta.

Nu am vazut-o pe Tatiana cand a urcat pe scena. Nu am vazut-o pe Tatiana in viata mea in realitatea imediata, dincolo de ecranul televizorului.
M-a impresionat povestea sa trista, spusa acum cativa ani la emisiunea Nasul.
A invins cancerul, a lucrat in mina, pedepsita fiind de catre regim, a iubit un Don Juan care nu ii merita puritatea si seninatatea sentimentelor; a compus pentru el imnuri iubirii pierdute.

Interpretarea Tatianei a luat sfarsit in Vama si desi a fost chemata la un alt bis, solista nu a mai iesit.
In spatele scenei, pe cand o cautam pe Tatiana, a trebuit sa ma dau la o parte, o femeia cu spatele plecat si acoperita cu o poncho era condusa cumva din umbra catre iesire, prin intuneric si aglomeratie;  i-am simtit multumirea adancita in durere din priviri.
Nu era solista mandra, care a stat dreapta cu respect in fata publicului, ci femeia Tatiana Stepa.
Era obosita. Imaginea m-a socat si a pus un punct in gandurile mele.
Nu am cuvinte sa pot exprima admiratia si respectul pe care le-am simtit.
Femeia Tatiana Stepa s-a stins drept daruindu-si cu ultimele puteri dragostea oamenilor care au venit sa o asculte.
Din spital, pe morfina fiind a venit sa stea dreapta si sa cante Universului, din Vama Veche.
Si totusi exista iubire….
Nu am sa uit mana calda si moale pe care am sarutat-o….

Cati si-au amintit ca Tatiana Stepa a trecut in nefiinta pe 7 August 2009? A trecut mai mult de un an….
Mai are vreun sens sa intreb de ce nu exista o lege care sa ocroteasca sanatatea locuitorilor din Romania, artisti sau nu? Mai are vreun sens sa intreb de ce sistemul sanitar din Romania este la pamant si trebuie sa mergi in alta tara pentru operatii sau transplant care se fac pe bani grei? Bani pe care poate daca Tatiana i-ar fi avut, ar mai fi trait?!

Tatiana Stepa dintotdeauna

Comments

2 thoughts on “Tatiana Stepa dintotdeauna

  • 23/09/2010 at 10:27 AM
    Permalink

    Feel emotions when listen- and watch her last performence at FolkYou 2009.
    I lost good friends at cancer too. In my opinion it’s not a matter of money, but destiny. Cancer is a killer, even with the best treatment. We can fight, but never win.

    Reply
  • 24/09/2010 at 9:11 PM
    Permalink

    Am descoperit randurile tale si le-am citit cu emotie. Ele ma bucura, dar ma si dor… Ma bucura fiindca vad ca isi mai aminteste cineva de o mare artista a acestei tari, de un suflet mare si bun si frumos. Am retrait, citind toate astea, seara aceea magica de la Vama Veche. O seara pentru care Tatiana si-a dat si-a dat insasi viata ei, ca sa ne mai cante o data. A fost ultimul ei vis, iar Dumnezeu Insusi a purtat-o pe brate ca sa-l poata implini. Am lacrimat citind ca i-ai sarutat mana… tu iti amintesti ca era calda si moale. Eu am simtit-o rece… atat de rece… Dar ochii ei, care deja pareau ca ne privesc dintr-o alta lume, mult mai buna, erau calzi si luminosi si in ei se citea o ultima si nesfarsita bucurie. De multa vreme nu-i mai vazusem asa. La fel de magica a fost si noaptea care a urmat… fericirea ii cuprinsese intreaga ei fiinta… Tatiana a povestit, a ras, si-a amintit… parea ca timpul nu-i mai ajunge sa povesteasca.
    Nu stiu cati si-au amintit ca pe 7 august e fost un an de cand ea a plecat. Tu spui ca in nefiinta. Eu cred din toata inima ca e cu Dumnezeu, acolo unde ne dorim cu totii sa fim intr-o zi. Si ca ne-a iertat pe toti, de toate cate nu le-am facut pentru ea, chiar daca EA ar fi meritat, mai mult decat oricine. Pentru ca ea a stiut sa ne daruiasca, mult mai mult decat am fost noi in stare sa-i daruim.
    Eu cred ca si-au amintit de acea zi toti aceia care au iubit-o cu adevarat. Si nu doar noi, cei care ne-am adunat s-o pomenim asa cum se cuvine. Si mai stiu ca numele ei e destinat neuitarii, pentru ca ea e darul nostru divin. Atata doar ca depinde de noi sa pretuim acest dar… ce vom sti sa facem cu amintirea ei. S-o purtam in suflet si s-o daruim celor ce vin.
    Cu drag,
    Cristina

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.