Sunt cateva concluzii mai mult sau mai putin optimiste care mi-au venit in minte zilele astea asupra lumii. In mod normal gandesc pozitiv si nu prea am loc pentru mizeria din jur; probabil insa gramada imi scoate ochii.

Am mers mult pe jos in saptamana ce a trecut, in zona centrale, dar si marginase. Ma doare tristetea batranilor al caror numar s-a inmultit la cersit, ma doare gramada de lucruri vechi pe care unii dintre ei au scos-o pe o patura la vanzare langa un drum circulat ; graba tuturor, coatele date si pardon-ul care lipseste.

Ma dor injuraturile si claxoanele pe care le aud chiar daca nu sunt la volanul masinii si falsa prietenie care vegheaza din rama imaginii de sine.
Prietenia se masoara in fapte, nu in zambete si batai pe umar. 😀

*
In alta ordine de idei, de la durerea si mizeria « omului de rand » trec la cei care au vrut sa parvina, asemeni lui Razvan, din « Razvan si Vidra ». A fost o perioada in care creditul cu buletinul iti asigura placerea unui televizor cat peretele de la sufragerie, o sufragerie de bloc de 4/4 in care sta ingramadita si o mobila de biblioteca din lemn masiv care ascunde bibelouri fine, de altfel achizitionate din Dragonul Rosu, made in China.

Din cand in cand avem talentul de a uita propriile limite si de a crede in minuni financiare fara munca si fara cap.
« Intinde-te cat iti este plapuma », spune o vorba veche.

Multumeste-te cu ce ai, iar daca nu, pune-ti mintea in functiune sa produci bani si sa iti faci mofturile.
Stiu ca nevoile fizice si dorinta de a avea o masina scumpa asemeni vecinului, sau o alta haina, sunt tentante, insa consider ca omenia si demnitatea, respectul fara de conditia de « om » valoreaza mai mult.

In piata vad oameni care isi cauta de lucru, sa care marfa, sa pazeasca ceva, orice; din cand in cand mi se plange cu voce ragusita la telefon o cunostinta ca nu stie ce o sa dea de mancare copiilor la iarna, ca sotul este in somaj, iar creditul la electrocasnice are parca dobanda si mai mare; presa scrie despre sinucideri din cauza creditelor si a banilor ce ar trebui restituiti bancii.

Nu bancile sunt vinovate in afacerea asta. Prost e cine da, nu cine cere. 😀

In alta ordine de ide, sunt consternata de faptul ca unii dintre voi uita ca suntem muritori. Avocatii si notarii cer preturi foarte mari, esti tratat de sus pana si de seful muncitorilor care inlocuiesc pavajele tocmai puse de altfel cu cateva luni in urma.

Ma opresc pentru moment aici. Ma lasa si bateria la laptop, iar curent electric sper sa am din nou mai pe dupa-amiaza. Inlocuiesc baietii cablurile.

Dar iti las rasaritul de azi in fotografie si o intrebare: ce facem? Cum vezi tu schimbarea si in ce consta aceasta astfel incat in spatele zambetului sa nu mai fie minciuna si durere?

Mentalitatea rasaritului

Comments

Tagged on:                                                 

One thought on “Mentalitatea rasaritului

  • 30/09/2010 at 1:07 AM
    Permalink

    I don’t see and don’t believe in changes in the near future.
    Too much talking and waste of time in dreams and bureaucracy.
    Real changes wil come as soon we realise that we need to use
    our hands and brain and accept we can’t have all we want.
    It takes time, determination and sacrifices.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.