Am coborat din tramvai, iar in statie am observat grupul de oameni care se agita.
-Dati-va la o parte?! I s-a facut rau!
Uh.
O femeie statea intinsa pe caldaramul ud, sub fulgii marunti care cadeau.
Poate a alunecat cumva si s-a accidentat. Poate avea o alta problema de sanatate care a determinat organismul sa cedeze sub presiunea frigului diminetii.
In astfel de momente simt toata fragilitatea vietii si o pretuiesc si mai mult.
Realizez faptul ca bucuria si pacea oamenilor care ma inconjoara, sanatatea lor sunt cele mai importante lucruri pentru mine, dincolo de orice alt sentiment care te inalta superficial, dincolo de ura si dispretul unei societati grabite, fara sentimente.
Langa statia de tramvai aflata in centrul unei intersectii, masinile asteapta cuminti la stop.
Aud galagie venind din acea directie, cateva injuraturi se ridica razlet in aer si o tanara alearga disperata catre femeia intinsa pe cimentul rece.
-Dati-va la o parte?! Sunt medic.
In sunetul puternic al claxoanelor o voce de barbat se inalta cutremurator.
-Ia-ti fa, masina! De ce ai lasat-o pe avarii la stop? Noi pe unde trecem?!
-Mut-o tu,are cheile in contact! ii arunca tanara cautand febril intr-o geanta mare deschisa langa femeia din statia de tramvai.
Liniste. Oamenii din jur incep sa dispara. Claxoanele au incetat.
-Aveti nevoie de ceva? Sa va ajut? intreb aplecandu-ma usor…
-E in regula! O sa fie bine, multumesc, imi spune zambind tanara doctorita.
In raza mea vizuala apar niste bocanci murdari, pe deasupra carora aluneca blugii vechi.
-Ia cheile de la masina! Recunosc vocea care rasuna mai devreme in injuraturi referitoare la faptul ca intersectia e blocata de masina unui doctor caruia i-a pasat de viata unui om.
Femeia si-a revenit intre timp.
Exista omenie, oameni si medici care respecta juramantul lui Hippocrate.
Zambesc si merg mai departe! 🙂
Tu cati oameni ai ajutat punandu-te astfel pe tine in pericol?
Citeste pe visurat.ro “Cat valoreaza viata unui necunoscut?”.
Lasa impertinenta, nu este sinonima statutului de “om”.
Poate pericol e mult spus. Au fost niste vremuri cand faceam naveta zilnic Ploiesti – Busteni. Veneam eu agale asa si in lumina amurgului il vad pe unul cum dormea linistit pe banda I, cam prin dreptul monumentului de la Banesti. Frana brusc in dreptul lui, masina pe avarii, ala misca da’ nu zicea nimica. 112, apare in 10 minute ambulanta de la Campina, asistenta zice “pai domn’e, n-ai vazut ca e beat??”, “pai doamna ce sa zic asa mi s-a parut si mie, dar fiind in mijlocul soselei mi-a fost frica sa-l misc, am preferat sa va deranjez pe dvs”. L-au urcat in masina si l-au dus de acolo. Asta a fost acum cativa ani.
De cand il am in familie pe “Sandel” obisnuiam sa ma plimb cu el prin judet, drumurile intrajudetene fiind neasteptat de bune. Si cum eram eu parcat undeva mai sus de Manastirea Jercalai (o gasesti pe google) vad o caruta goala trasa de un cal galopand de capul lui. Ma uit mai atent si in sant unul cazut in cap. Eram patit de acuma, l-am adulmecat intai – traznea. Dar cazuse in cap, deci iar 112, apar oamenii de la salvare (6 minute pe ceas), se strange lumea ca la urs. Ala mormaia acolo, lumea agitata “bai ai omorat crestinu’!”, eu “zat ca masina n-are o zgaraietura, mars de aici”, l-au oblojit bine pe drojdier. De data asta s-a lasat cu formulare de completat, multe date si semnate de martori. La sfarsit a aparut femeia omului, a recuperat caruta, l-a urcat pe nea Caisa si s-au carat. Eu, asistenta si brancardierul ne-am strans mainile si ne-am urat sa nu ne mai intalnim. 🙂
Fel de fel de lume, astea au fost alea amuzante. Alea tragice, cu sfarsit de viata sub ochii tai si asistenta plangand ca nu putea sa ii faca nimic n-o mai spun, prea multa tristete pe lumea asta.
Ma gandesc la faptul ca si betivii au o poveste. Poate functioneaza “bea ca sa uite” insa nu este o scuza. Nu stiu, poate sunt prea orgolioasa sa inteleg umanitatea cu bune si rele.