Randurile lui Marius mi-au amintit ca astazi s-au facut 5 ani de la moartea Laurei Stoica.
Am fost la capela in una din noptile in care sicriul sau si al sotului au fost tinute acolo.
In Cimitirul Bellu din Bucuresti, undeva dupa miezul noptii era o liniste eterna si nimic nu misca in jur.
In fata capelei a stat parcata pana la inmormantare o masina rosie din care rasuna la maxim muzica Laurei.
Mi-a dat senzatia ca timpul sta in loc, muzica aia care se inalta dincolo de crestele copacilor din cimitir m-a impresionat si sentimentul pe care l-am avut atunci imi este inca de nedescris in cuvinte.
Imi pare rau ca artista nu a fost apreciata la adevarata valoare, cat timp in fata au fost scoase toate pitipoancele despuiate si afoane pe piedestalul de “vedeta”.
Accidentul ala stupid s-a intamplat cat timp se intorcea alaturi de sot de la un concert mizer dintr-o localitate departata. Pentru niste bani, pentru niste nenorociti de banuti intr-o existenta pamanteasca in care rar valorile sunt apreciate.
Mda…
Sunt stele care nu apun niciodata insa.