In urma cu 6 luni, un coleg de munca a venit in brate cu ceva negru si mitos.
Am avut impresia ca-i o mata birmaneza sau nu stiu ce am crezut eu atunci…

A trecut timpul si mata s-a facut mare, latra se joaca si nu are tendinta sa devina caine de lupta sau de paza.

Pe numele lui de scena “Maimutila”, cainele nostru de la job este un hibrid obtinut in conditii naturale, procreat in spatele unui tomberon, pe inserat.

Singura lui problema este Lady, cokerita roscata, mai batrana decat el pe care o streseaza cu joaca-i inocenta.

In fiecare dimineata, are cateva minute alocate pentru socializare canina cu veteranii din zona sau cu nou-venitii de prin vecini. Se incingeau uneori adevarate confruntari in care fiecare exemplar cu sau fara pedigree isi etala coltii si veleitatile de luptator anonim, dar cu porniri animalice.

Pofta lui de mancare era ca si a stapanilor. Adica una sanatoasa. Manca si lasa locul curat, asemenea
lui Mister Proper!

Aceasta calitate avea sa-i aduca intr-una din zile, in fata retinei imaginea sfarsitului…

Pe cand hoinarea pe afara, in joaca lui s-a intalnit cu un caine bolnav de parvoviroza (Jigodie).

Mi-am dat seama dupa comportamentu-i atipic si lipsa apetitului de mancare, in conditiile in care pofta de mancare a un porc este jucarie comparativ cu a lui Maimutila!

A ajuns sa nu mai manance, sa nu mai iasa din cotet, sa nu se bucure de noi cand ii aduceam apa sau hrana.
Nu sunt un iubitor de animale cu tendinte de zoofil, dar eram ingrijorat vazandu-l cum sufera si nu puteam sa-l ajut imediat. Mi-a venit o idee totusi.

Am aflat numarul de telefon al medicului veterinar din satul vecin, il sun si-i povestesc simptomatologia bolii.

Mi-a spus ca in cazul unui caine care a luat boala si nu a fost vaccinat, sau cum in mod traditional si empiric, nu a fost ars cu fieru-nrosit pe bot la jumatatea distantei intre ochi si varful botului la 4 saptamani dupa ce a fost fatat, nu mai are rost sa vina…
Hm, ciudat comportament!

Am insistat totusi si a venit, i-a facut un cocktail din vre-o 3 seruri si a zis ca de acuma totul depinde de el! A suferit bietul animal cum nu as vrea sa mai vad si nu as vrea sa aud. Nu a mancat 7 zile nimic, a baut doar din cand in cand apa. Nu stiam ce sa ma mai fac si-l vedeam mort. 🙁

Stiu, gandesc negativ, dar incerc sa ma tratez, promit!

Imi trece un gand prin reteaua neuronala si trimit un copil din vecini sa-mi aduca lapte si 3 oua…
In sat aproape toti au vaci. Caut un pet de 2 litri in care pun laptele si cele 3 oua dupa ce le-am spart. Agit totul ca un barman cu experienta, iar apoi imi iau inima in dinti si merg sa-i dau animalului sa manance…

Cotetul fiind mare, aproape ca intru tot in el pana sa dau de cainele care s-a refugiat langa peretele din spate. Il iau binisor, ii var mana cu bot, cu riscul sa ma composteze si incet-incet, ca la vitei ii torn milkshake-ul pe gat!

La inceput a parut sa nu-i priiasca si l-am lasat in pace dupa ce aproape a inghitit cam 100ml.

Nu am mai insistat, stiind ca este destul de traumatizat de vizita veterinarului si de intepatura brutala!

Am iesit dimineata sa vad ce face, daca mai traieste in urma cinei romantice cu mine…

Nu mi-a venit sa cred ce vedeam!

Maimutila iesise din cusca si dadea din coada asemenea unui somn pe uscat!
Era slabit si abia se tinea pe cele picioare, dar ii straluceau ochii de pofta de viata si de foame!

Maimutila
Maimutila

Am dat fuga la frigider, i-am incalzit laptele amestecat cu oua si i l-am turnat in castronel de data asta.
Timid dar cu voie buna, a lins totul. Nu manca el ca in zilele lui bune, dar a fost bine si asa!

Tremuram de bucurie si sunt convins ca aveam lacrimi de fericire in ochi numai ca din cauza vitezei in care se desfasurau evenimentele nu mi-am dat seama.
Prindea putere cu fiecare clipa care trecea si ma bucuram nespus.

La ora schimbului, i-am dat drumul afara sa isi faca simtita prezenta. Lipsise de pe scena mai mult decat era voie!

Usurel, cu pasi sovaielnici isi cerceta si marca teritoriul.
Cand a intrat colegul in serviciu si a vazut minunea, s-a bucurat la fel de mult ca si mine.

Nu-i adusese mancare stiind ca este pe duca, dar a dat fuga in sat la alimentara si i-a luat ceva.

Azi cand am intrat iarasi de serviciu, i-am adus bunatati de acasa.
Trebuie sa se intremeze, sa ne bucure cu ghidusiile-i nevinovate.

A trecut razand pe langa clipa din urma Maimutila, dar a scapat de “crapelnita”.
A fost prima lui cumpana in viata de caine! 🙂

Prima cumpana dintr-o viata de caine!

Comments

Tagged on:                 

3 thoughts on “Prima cumpana dintr-o viata de caine!

  • 24/03/2012 at 3:42 PM
    Permalink

    OMG! Nu-i asa ca nu ati luat in serios asa-zisul tratament? Ca si-a revenit bietul animal, e una. Dar asta nu inseamna ca chatoul a rezolvat o boala virala. Com’on, putina logica, da? 🙂
    Nu comentez nivelul IQ al veterinarului, horror om…
    Si nu, parvoviroza nu este jigodie; jigodia se mai numeste si boala Caree si se manifesta cu frisoane, tuse, lipsa de satietate, congestie, paralizie). Un vaccin i-ar face muuult mai bine lui Maimutila Supravietuila 😉

    Reply
    • 24/03/2012 at 6:44 PM
      Permalink

      Maimutila este “mai vioi decat un caine viu” ! Alearga,sare,topaie de bucurie cand ii dau drumul din lant. A venit veterinarul acu` cateva sapt. pe aici si s-a crucit cand l-a vazut. E mare cat un “vitel” Maimutila si mai creste 🙂 are doar 10 luni !

      P.S Veterinarul este el baiat de treaba dar…Deh 🙁

      Reply
  • Pingback:Maimutila, prietenul meu | iYli

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.