Recunosc, sunt usor melancolica, usor agitata, mai mult decat obosita.
Mi-e dor de pietrele de rau, de linistea pasilor goi rataciti in iarba, de noptile inmiresmate in clipiri de luna, mi-e dor de caldura soarelui si de libertate.
De acea libertate careia nu ii e frica de dimineata de maine, de libertatea careia nu ii pasa daca e de platit o factura sau de facut un serviciu din complezenta vreunei cunostinte.

Mi-e dor de libertatea in care simteam aroma cozonacilor framantati in preajma sarbatorilor si dansul primilor fulgi de nea care imi cadeau pe nasul inghetat.

Vreau sa plec in lume si sa imi iau o pauza, o pauza de la nebunia in care am intrat cu atata placere.

Vreau sa nu plec in lume si sa nu imi iau vreodata o pauza de la toate visele pe care mi le-am pus in practica, de la toate planurile care nasc alte planuri cat timp imi mananca intregul timp liber.
Deja vad timpul liber ca fiind minutele alea in care pur si simplu stau si ma uit la pereti; suna cumva ciudat, timp liber la timp liber; suna cumva ciudat, pentru ca tot ceea ce fac porneste din pasiune si de la faptul ca nu am stare sa stau asa cum imi doresc fix in momentul asta.

Recunosc, sunt usor melancolica, usor agitata, mai mult decat obosita.
Vreau o pauza, pauza pe care nu am avut-o si pe care nu mi-am permis-o niciodata prin felul meu de a fi, prin toate ideile care imi zboara prin minte, fara vreo circumstanta ajutatoare.
Parca mi-e frica sa ma opresc din jocul asta.
Cumva, daca nu lucrez mai multe lucruri in acelasi timp, lucruri diferite total unul fata de celalalt ma plictisesc enorm si simt ca ma plafonez.

Recunosc, sunt usor melancolica, usor agitata, mai mult decat obosita.
In ultimele trei saptamani m-am surprins din nou pe mine insami rezistand la atat de multe activitati, cu atat de putine ore dormite si reusind totodata sa impac si capra si varza.
Mi-a iesit insa par alb la propriu.

Timpul trece mult prea repede, fapt care ma intristeaza…
Poate vreau eu prea mult, poate nu 🙂

Recunosc, sunt usor melancolica, usor agitata, mai mult decat obosita.
Mi-e dor de pietrele de rau, de linistea pasilor goi rataciti in iarba, de noptile inmiresmate in clipiri de luna, mi-e dor de caldura soarelui si de libertate…

Un fel de punct si de la capat

Comments

Tagged on:                 

2 thoughts on “Un fel de punct si de la capat

  • 13/04/2012 at 11:21 AM
    Permalink

    Da…
    Cand te gandesti ca unii isi irosesc viata prin a face…nimic, parca ti-e ciuda un pic ca niciodata nu ai putin timp si pentru tine.
    Ma gandeam odata ca, atunci cind o sa ne putem clona, eu eu sa fiu primul care o sa tina eprubeta in mana… :))

    Reply
    • 13/04/2012 at 3:55 PM
      Permalink

      Da, vreau si eu un loc acolo in fata la clonare, dar nu ca sa am mai mult timp pentru treaba neaparat, ci ca sa traiesc vesnic.
      Ma obsedeaza trecerea timpului, imbatranirea, ma sperie.
      In rest, fiecare cu norocul sau. 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.