Despre dezastrul din boxa am mai scris, am carat trei zile impreuna cu doua ajutoare de pret, saci cu sticle, borcane, ciment, oale, trei butoaie cu varza murata, pungi cu tot felul de haine, cutii, am desfacut o podea care era din lemn si linoleu.

Au disparut niste rafturi imense si putrede din lemn si la final deja aveam in fata o alta camera, mult mai mare si …minune: goala in sfarsit! 😀

Cu mic cu mare
Cu mic cu mare

Cireasa de pe tort a constat in trei sanii imense, ruginte care stateau ascunse intr-un colt. Au reprezentat ultima reduta.

Paienjenii care au construit palate au fugit speriati, am maturat, am spalat pe jos si candva in vara asta, cand o sa am timp si chef trebuie sa dau cu vopsea si sa aduc niste rafturi metalice mici.
Apropos, stie cineva de unde le pot achizitiona?

In boxa nu mai intrase nimeni de peste cinci ani, insa trag concluzia ca fostul proprietar a fost om harnic, strangator.

Deocamdata am depozitat ghivece goale si un sac in care am hartii.
La subsolul blocului in care locuiesc este foarte curat, nu sunt gandaci si nu este umezeala.
Am mai spus, nu sunt pe principiul pastrarii lucrurilor inutile in ideea ca… poate am nevoie de ele maine sau la anul!
La gunoi!

Si apropos de gunoi, de maculatura, fier sau plastic, de lemn, in cazul in care esti ecologist si nu vrei sa arunci asa ceva la ghena, sunt cateva centre pe Luica si pe Giurgiului unde le poti lasa, astfel incat sa ajunga in mod cert la reciclare.

Centru 1
Centru 1

Am gasit si cateva liste de preturi. Intr-adevar, preturile sunt mici si nu este o afacere sa te apuci de strans, e importanta insa tocmai siguranta faptului ca gunoiul ajunge la reciclat cu adevarat si in plus elimini si riscul sa te iei la bataie cu vecinii din cauza ca ai umplut ghena de mizerii.

Am observat in cartier foarte multi batrani care trag dupa ei in fiecare zi carucioare cu sticle sau carton, urmand sa isi scoata o paine in plus prin vanzarea obiectelor. Daca stii sigur pe unde cauta si ai ceva “de aruncat” in acest sens, mai bine le lasi pentru ei, ii ajuti astfel si te ajuti si pe tine.

Stiu ca exista in Berceni cateva tomberoane de colectare selectiva, insa am vazut in urma cu cateva saptamani la Brancoveanu, cum masina de gunoi a rasturnat continutul din toate intr-un singur container, asa ca nu stiu cat este vorba de reciclare de bunuri sau doar de bani publici.

In Romania, sunt oameni care scot de o paine sau de o bere din vanzarea gunoiului inca. In afara de ghenele obisnuite de la blocuri nu avem constiinta publica sa depozitam separat gunoiul. S-a facut prea mult tam-tam in urma cu cativa ani in privinta asta, dar am ramas doar cu tam-tamul, in rest am senzatia ca ori ne este rusine sa incepem colectare selectiva ori suntem inconstienti.
Langa Bucuresti sunt cateva gropi de gunoi, iar cei care locuiesc pe Oltenita cu siguranta au parte de arome foarte placute noaptea cand la Glina e pus foc la o parte din mizerii.

Incearca sa discuti cu administratorul blocului in care locuiesti in privinta colectarii selective, in privinta transportului gunoaielor la centre autorizate. Din banii aia poate fi asigurata plata femeii de servici in bloc sau dupa o perioada mai lunga, un alt lucru benefic pentru locul in care iti petreci majoritatea orelor, pentru acel acasa.

Centru 2
Centru 2

La ce ne foloseste o zi nationala in care sa strangem gunoiul de pe campii si din paduri daca in restul zilelor anului zacem beti cu apa rece, in mizerie, dar imaginandu-ne ca am facut o fapta buna.
Cu o floare rasarita in gunoaie nu apare primavara!

In majoritatea tarilor europene exista centre unde esti obligat sa lasi mobila de care nu mai ai nevoie, hartia sau plasticul, iar acasa esti obligat sa separi gunoiul menajer de cel care poate fi reciclat.
Consider ca toti candidatii la primarie ar trebui sa aiba pe lista de must do colectarea selectiva, tine de bun simt, de constientizare, de siguranta si sanatate.

Pana la vreo realizare legala din acest punct de vedere, incearca sa vorbesti cu cei apropiati tie si sa ii faci sa inteleaga ca nu este o rusine sa reciclezi!

Si da, o parte din asa zisul gunoi din boxa l-am lasat la o ghena pe unde trec sa caute batranii aminti mai devreme, iar saniile alea trei ruginite le-am dus la remat. Au iesit bani pentru berea baietilor care m-au ajutat si toata lumea a fost fericita.
Si nu, nu mi-a fost rusine sa car una dintre ele, chiar a fost super amuzant pe strada cand invitam plin de praf cum eram din boxa, pe cei care treceau pe langa noi cu ochi mari de curiozitate- sa se dea cu sania in plina vara. 😀

Lucruri practice vs colectarea selectiva si rusinea publica.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.