Crampeie de Fagaras

Eram copii, ne jucam si impreuna faceam tot soiul de prostii!

La un moment dat, aveam chiar si „frate de cruce”. Aveam o moneda veche… cred ca era arhicunoscuta moneda de 100 lei din metal, cu capul Regelui Carol pe ea si in baza unei incantatii si apoi cu un legamant mai strict decat Codul muncii sau Constitutia Romaniei pecetluiam o relatie care si azi mai exista.

Fagasul este un oras de munte cu oameni buni si primitori.
Vestile bune, cat si cele mai putin bune se raspansesc cu viteza kilobitilor de azi, pentru ca oamenii se cunosc intre ei si le face placere sa-si imartaseasca trairile, sentimentele si noutatile.

Locuiam pe strada 13 Decembrie, si dincolo de aceasta era un sir de case cu gradini si pomi fructiferi. Cand se insera, asemeni unor haiduci, porneam in cruciada spre gradinile vecinilor… Bagam in san corcoduse, mere acre de vara…mai mult stricam decat sa ne fi astamparat poftele de copii.
Eram ca niste adevarate termite! Cand nu dadeam iama prin curtile oamenilor, jucam risca.

Colectionam capacele de la sticlele de bere, pe care mai apoi le puneam pe sinele de cale ferata, iar trenul le facea la fix pentru joaca noastra. In apropiere, curgea paraul Berivoi. Mirosea urat, era apa reziduala care venea tocmai de la Combinatul Chimic dar pe malurile sale, pe mal cresteau salcii in care noi ne urcam. Aveam facute culcusuri printre tufe. Ba unii mai cu spirit de echipa, aduceau de acasa slana, pe care-o prajeam in niste tepuse la foc.

Cand noi, copii, intram in vacanta de vara, vecinii intrau in…..panica ! Isi intareau imprejmuirile gradinilor, mai puneau un rand de sarma ghimpata pe gard, aduceau un caine care insa, avea sa ne devina aliat in scurt timp. Parintii erau avertizati sa ne supravegheze, iar noi, sa ne tinem pornirile sub control…

Timpul a trecut insa, sau noi am trecut prin timp.

Nu stiu ce sa spun, dar adevarul este ca au ramas doar amintirile, amintiri minunate, ale unei copilarii fericite si lipsite de orice griji.

Imi aduc aminte si-acuma de cartile cu benzi desenate din colectia „Pif”, sau „Rahan”… Ne adunam ciorchine cand aparea asa ceva in mana unuia de-al nostru…
Azi, din prea multa consideratie si grija din partea carmuitorilor acestei tari, gasca s-a cam spart.
Nu din cauza ca unii s-au casatorit si au plecat in alta localitate. Nu! Gasca s-a spart din cauza ca traiul s-a inrautatit, iar cei cu „sange-n instalatie sau…cojones” au ales sa plece.
Si au plecat care-n cotro.:(
Cu respect, le dedic acest articol tuturor prietenilor mei din copilarie, care-au ales calea strainatatii: Sauciuc Ovidiu, Preisler Ondy, Tetu Bogdan, Gunea Liliana, Maria Magdalena Puia, Simona Lukas-Manu, Adi Butum, Tataru Laurentiu. Dumnezeu sa va dea putere, rabdare si sanatate sa ne vedem cu bine!

Fagarasul ramane si in asteptarea voastra!

Comments