La nunta verisoarei mele.

O veche vorba din batrani spune ca de insuratoare si de moarte putini, chiar foarte putini scapa.

Dupa cate stiu, nunta, se tine cu doi invitati, reprezentati de miri! 🙂
Ceea ce urmeaza se numeste ospat. Sa fie clar pentru toata lumea, indiferent de culoare politica si studii!

Cu multi ani in urma, am avut ocazia sa particip si eu la un ospat dat in cinstea casatoriei a doi tineri frumosi. Se intampla intr-o frumoasa zi de vara, undeva in Bucuresti.

Mireasa era verisoara de-a mea, originara din insoritul oras Brasov. La fel ca si mirele de altfel, datorita serviciului a ajuns sa locuiasca in Bucuresti unde s-au si cunoscut.

Invitatia pe care am primit-o avea o grafica deosebita. Semana cu un papirus pe care scris cu litere aurite si eram instiintat ca prezenta mea era necesara.
Trebuia sa-i serbam pe tinerii insuratei, sa-i cadorisim, sa le uram ani multi si fericiti impreuna.

Inima-mi batea in piept asemeni bateristului de la Metallica, de parca eu as fi urmat sa semnez actul de casatorie la primarie si sa-mi asum raspunderea fata de frumoasa femeie care imi va fi copilot in cursa pe serpentinele vietii.

Cu un bagaj sumar, fara sa uit esentialul: banii si costumul, plec la Bucuresti. Calatoria cu trenul era ceva nativ pentru mine, deoarece mare parte a timpului il petrec in acest mijloc de transport, insa la acea data, parca stateam pe un scaun cu spini.

Ma foiam de colo-colo si nu-mi gaseam locul. In urma cu 3 ani tocmai ma lasasem de fumat, iar acum parca ma incerca o melancolie ciudata, insa la mine cuvantul nu chiar inseamna NU! Dupa 5 ore ajung in Gara de Nord unde eram asteptat de verisoara mea si de viitorul ei sot.

Imbracati lejer, dezinvolti, cu zambetul pe buze de parca ei ar fi venit la nunta mea, ne pupam zgomotos si pornim spre parcarea din apropiere unde si-au lasat masina.
Venisera cu un volvo alb, masina de serviciu a verisoarei mele!
Facem un slalom in trafic, pret de cateva minute pe arterele aglomerate ale urbei si ajungem intr-un final la destinatie.

Matusa ramasa acasa ma imbratiseaza afectuos ca si cum as pleca intr-o expeditie la Polul Nord si aveam nevoie de caldura maxima si multa!
Dupa un somn mai mult decat agitat, iata ca a sosit dimineata zilei din care viata a doi tineri se va schimba si nu vor mai zice: tu si eu, ci vor folosi cuvantul: NOI!

Fac un dus insistent, ma barbieresc, imi iau hainele de gala pe mine si gata de plecare. “Arati ca un tatar naturalizat in Ardeal”, imi spune verisoara mea chicotind, in timp ce isi imbraca rochia atat de alba, incat si soarele se arata invidios. Nu trece mult timp ca un alai puternic se auzea pe scari. Venise mirele impreuna cu nasii sa ceara mireasa! Asa cum cerea traditia si in limita timpului disponibil pana la cununia civila, s-au purtat negocieri intre parintii miresei si nasi. O intreaga piesa de teatru live, in fata unui auditoriu numeros.

Intr-un final, iese si mireasa din camera ei unde si-a facut ultimele retusuri ale coafurii, machiajului discret.

Zambea iar totul in jurul ei raspandea frumusete si dragoste pura pentru viitorul ei sot. Pasea usor si lasa impresia ca pluteste printre noi.

Pornim spre primaria sectorului II in mare alai, sunet de claxoane si urari “casa de piatra”! Stam un pic si asteptam, pentru ca la unirea destinelor se mai afla o pereche care tocmai semneaza actele de proprietate al ei asupra lui sau invers. 😀

Ofiterul starii civile era vizibil obosit dat fiind si faptul ca afara era o caldura de furnal. “Cetatene, o iei de buna voie in casatorie pe cetateana…? “

Dupa ce fiecare a raspuns cu DA la interbare li s-a tinut un mic discurs cu privire la grija pe care-o acorda statul tinerilor casatoriti si casniciei. Bla,bla,bla! 🙂

Mi se facuse foame si mai aveau de oficiat cununia religioasa!
Mult a fost, destul a mai ramas! 😀

Zarurile au fost aruncate, iar cartile impartite!
Ies tinereii din primarie, primesc felicitari, se inchina cate un pahar si se servesc prajiturele.

De acum, fara graba mare pornim la biserica. Slujba de cununie religioasa, de fapt ritualul de sfintire a tinerei perechi in fata Lui Dumnezeu decurge conform planului, iar mireasa nu-l calca pe mire pe pantof!

Se facuse ora 13.oo si urma sa mergem la festivitate, la ospat! Sofitel! Acolo am ajuns.

Ni s-a rezervat salonul Oliviades. Mesele de 8 persoane erau frumos aranjate si fiecare isi avea locul prestabilit.
Stateam intre rude, veri de-ai mei din Ploiesti, Brasov si Bucuresti.

Muzica era asigurata de un dj care stia ce sa emita de pe platane.
Dupa o gustarica, a inceput dansul, iar mirele si mireasa au dat startul. Se unduiau magnific pe ritmurile lente ale unui vals vienez.

Sala avea o acustica deosebita si efectul s-a vazut imediat.
Eram emotionat pana la lacrimi si priveam cum in sfarsit cei doi, si-au legalizat relatia in fata Lui Dumnezeu, in fara rudelor si a prietenilor. Toti straluceam de fericirea care o radia tanara pereche recet casatorita.

Simteam ca inca un vis frumos s-a implinit ca un nou drum incepe, o noua pagina se scrie cu o frumoasa poveste de dragoste.
Tot atunci mi-a fost dat sa vad un lucru minunat: patronul firmei la care era angajata verisoara mea la acea data, i-a facut cadou de nunta acel volvo.

Masina si-o alesese ea dintr-un catalog chiar in ziua in care s-a angajat. Era o frumoasa masina de lux alba cum prea putini aveau la acea vreme chiar si in Bucuresti.
Muzica continua sa ne incante auzul, iar bucatarii sa ne desfete cu bunatati alese si bauturi fine.
Era multa bucurie si fericire pe metrul patrat si m-am simtit asimilat intru totul de atmosfera selecta. Peste tot erau flori frumos aranjate in ghivece.
Ikebana era la ea acasa si ne bucura retina hulpava de frumos.
Am facut si cateva poze, insa momentele cele mai frumoase sunt pastrate drept amintiri in inima si minte.

Cu aceasta ocazie, va recomand un fotograf nunta din Bucuresti si un magazin online cu rochii de mireasa.

Comments