Un catel, 2 catei, 3 catei

Pe Ben nu il mai tin minte asa bine. Stiu ca era un catel gri, grasut si cu botul mare. Foarte bland, imi povesteste mama.

Am pus ochii pe Viorel insa, un catel lup de soi, pe care l-am crescut de la trei saptamani. Mama lui „a lucrat” in politie.
Viorel m-a tras cu sania iarna si dormea la umbra verile, sub via deasa, in poarta casei bunicilor, astfel incat de multe ori am stat pe strada, pazindu-i somnul dulce de teama sa nu il deranjez.

Avea un cotet special facut de tata si tataie, cu intrare prin curte, acoperis din lemn si carton si in spate numai geam sa aiba priveliste catre straturile cu rosii sau catre leusteanul pe care bunica il prefera.

Viorel s-a dus. Nu am fost acolo, nu am putut, nu am stiut, m-a durut si ma doare inca asta.

Spre sfarsitul vietii avea probleme cu picioarele din spate, treaba tipica lupilor.

In 94 a venit Diana, mica vesela, a locuit in apartament cu mine si parintii mei. A fost otravita si s-a stins intr-o noapte de iunie.

Prematur, trist, am plans, mi-a trecut, nu am uitat.

In 99 Patrocle a fost achizitionat cu tot cu casa in care parintii mei s-au mutat. Patrocle era o „potaie” tipica, insa a pazit si flori si loc si vecini singur, vreme de cativa ani dupa ce batrana care a stat acolo s-a stins si pana a venit familia mea.

Jimmy a aparut in 2000, un soricare mandru, galagios si harnic. Un singur defect avea: daca te apropiai de mancarea lui te manca si pe tine si mancarea la desert.
Treaba asta i-a adus si sfarsitul in 2003 cand a mancat ceva otrava din vecini alaturi de Patrocle.

(De fiecare data cand auzeam melodia aia tembela Jimmy, Jimmy iti plac fetitele in bichinii aveam in minte imaginea catelului meu si ma prapadeam de ras.)

A ramas Beti. Beti e iubirea mea; am luat-o in 2001 de la o stana, de la un cioban care facea branza buna. 😀

Ne iubim, ne jucam. Nu mai am timp, merg uneori rar in vizita si mai mereu sunt pe graba. Am grija insa, sa nu ajung cu mana goala.

Beti a facut o depresie dupa ce Jimmy a murit, am salvat-o in urma cu trei ani dupa ce a fost otravita si dupa ce prin curte au mai trecut vreo doi caini timp de cateva luni (caini care au murit din diverse cauze) in 2004 dupa Pasti am primit-o pe Diana.
Diana timp de doi ani a fost blana, s-a jucat si a inregistrat ce se intampla in jur. Nimic in plus, nimic in minus. 😀 E o corcitura de rottweiler cu lup. Cat ii dai atat mananca, fara limita daca te pui la mintea ei, in schimb a fost foarte usor de dresat, treaba pe care am facut-o chiar eu.

De sambata trecuta, in curte avem pe Jenica.

Jenica are trei saptamani, nu a plans deloc dupa mamica lui, este foarte prietenos si agil. Si-a luat cateva trante de la Beti si de la Diana, dar merge inainte cu gratie.

M-am gandit sa il prezint, pentru ca deja il iubesc, asa cum simt de altfel fata de toti cateii mei.

Comments