In casuta din povesti este mereu liniste, iar timpul sta in loc. Da, proprietarii se trezesc, pregatesc micul dejun, se grabesc sa ajunga in parc cu trotineta sau la scoala carand cartile grele (deh, sistemul romanesc de invatamant), merg la cumparaturi si aleg detergent eco sau becuri ergonomice, au grija de propria gradina din care culeg voiosi legume sanatoase si merg sa schimbe uleiul la caleasca sau filtrele de benzina sau mai stiu eu ce are exact un astfel de mijloc de transport.
Proprietarii din casuta printului sunt mereu veseli si pusi pe sotii, nu au nicio problema si aproape ca uneori isi soptesc doar cuvintele de dragoste sa fie siguri, siguri ca se fac intelesi unii fata de ceilalti, in rest fac economie de vorbe, se inteleg din priviri.
Privirile sunt verzi, albastre si caprui, genele sunt intoarse, la fel ca si coada catelului soricar, proprietate personala.
Uneori cand ploua e veselie mare, toata lumea ia in graba sapunul verde in forma de soricel si merge sub dusul de frunze sa se racoreasca si sa se imbete cu aroma ploii.
Toamna e prietena primaverii si nu aduce tristete, ba chiar o alunga, copiii vecinilor isi cumpara vreo coarda noua si invata sa sara din doi in doi pe sotronul in forma de elefant cu tot cu aceasta.
Fantana are cumpana inalta, iar varza se mureaza singura cum ii sopteste careva: vreau sarmale!
In casuta din povesti timpul sta in loc; nimeni nu se imbolnaveste, nimeni nu se cearta, nimanui nu ii este frica, totul se desfasoara conform tuturor gandurilor bune ale proprietarilor.
In casuta din povesti mi-ar placea si mie sa locuiesc, sa uit, sa pot, sa fie, sa ajung iubita timpului, iar el sa imi arate cea mai frumoasa dovada de iubire: sa ramana in loc pentru mine, pentru totdeauna.
Si rand pe rand sa ii soptesc la ureche dorinte de dragoste, dorinta de a pastra pe toti cei pe care ii iubesc si tot ceea ce iubesc in perfecta stare.
Iar casuta din povesti sa fie dincolo de inima mea…
