Permis pentru viata.

Viata este o poveste frumoasa.
Invata sa o pretuiesti!
Nu te urca la volan, cata vreme nu cunosti regulile de circulatie!

Masina este un accesoriu util.

Din punctul meu de vedere o masina trebuie sa produca, nu sa toace bani.
Prima mea masina a fost si prima dragoste si chiar daca i-a urmat o alta, inca mai merg cu ea si chiar o prefer de cele mai multe ori.

Masina a venit la o distanta de ani buni dupa ce mi-am luat permisul.
Cu permisul povestea a fost cam asa: m-am trezit intr-o zi de iunie (de fapt era pe la pranz) si mi-am anuntat mama ca vreau sa ma inscriu la scoala de soferi.

Odata vestea data, cand m-am dezmeticit bine din somn, eram in cadrul unui consiliu de familie reunit ad-hoc. Toti cei stransi spre a da sfaturi erau de-a dreptul zdruncinati de ideea mea. Le simteam groaza tiparita pe fete.

Cata vreme m-am nascut practic in masina nu am fost tentata niciodata in copilarie sau adolescenta macar sa ma joc la volan cu motorul oprit (asa cum mai procedeaza copiii) si am refuzat orice incercare de-a invata ce stie sa faca vreuna din manete sau la ce folosesc butoanele de pe bord.
Si acum permis? De unde pana unde?
– Pur si simplu asta vreau!

Scoala de soferi a fost oarecum un calvar pentru mine, deoarece aveam ore de condus numai dimineata, intr-o mare aglomeratie. Nu aglomeratia era problema, ci faptul ca la 7 trebuia sa fiu apta sa ies pe strazi si sa mai stiu si care e stanga, care e dreapta si eventual sa infrang daltonismul primei ore.

Dupa fiecare semafor la care asteptam, se oprea si motorul.
Tragea la somn ca si mine.

-Iulia, zbiera instructorul scos din minti, pentru asta se ia permisul nu se da.

De fapt am invatat sa conduc cu mama, pe camp, nu in cadrul orelor de la scoala.

Si-a facut timp pentru mine seara, catre asfintit, cand s-a prins ca sunt functionala si ma urca la volanul unei dacii vechi.
Am intrat pe sleauri si prin padure, am invatat sa parchez cu spatele, mi-a trasat jaloane cu bete pe un teren arabil, s-a dat cu capul de bord urland ca nu ii seman si nu am vana in mine si pana la urma a reusit sa trezeasca soferul din mine.

Totul se desfasura de minune, pana cand a trebuit sa merg si la cursurile de teorie auto, unde bineinteles ca nu s-a lipit nimic de mine, asa ca am renuntat sa le mai frecventez.

Instructorul imi dadea cate un test dupa orele de condus si fiecare avea un punctaj de il apuca groaza. Obosise sa mai urle.
Oricum nu facea treaba cu mine cu urlatul, mai rau ma zapacea.

Asa ca a intrat iar mama in actiune, s-a urcat la volan, m-a postat cu japca in dreapta si a inceput sa ma plimbe prin oras si sa imi explice semnele de circulatie.

Brusc, ma enervau toti, voiam sa ma lase in ritmul meu, asa incet, sa ma prind de toate cele cand am eu pofta.
Nici macar nu m-am obosit sa imi cumpar vreo carte cu reguli de circulatie sau chestionare auto.
Le-am gasit insa, intr-o zi, pe toate pe masa la tataie si mi le-a dat sub forma de “imprumut”, ca nu cumva sa ma simt stresata.

Deja stapaneam masina, era o placere sa ma plimb. Pana si oamenii care ramaneau pe camp la paza pepenilor, seara sau noaptea pe unde circulam, au devenit prieteni cu mine si imi dadeau din cand in cand un pepene mare de incurajare, desi saracii au crezut la inceput ca am venit la furat.

Chestionarele au ramas o problema insa, nu reuseam sa fac legatura mentala intre ce era pe strada si intrebarile alea idioate, nu gaseam logica dintre realitate, partea kinestezica si cea vizuala. Pana intr-o zi, cand enervata fiind, am inceput sa desenez eu insami strazi si semafoare, sa vorbesc singura, sa fotografiez informatia si brusc tot ce am gasit in teste drpciv a fost mult mai simplu.
Am mai luat zece ore de condus in plus, am urcat pe cine am prins la volan, m-am asezat in dreapta si am inceput sa turui.

Vara se terminase de mult, eram lamurita si fara teama, pe 1 octombrie am luat sala cu 25 din 26 si apoi traseul in aceeasi zi.
Nici instructorul si pana la urma nimeni din familie nu se astepta. 😀

Examenul teoretic dat de mine a fost unul cu pix si foaie, insa de atunci au trecut ceva ani, tehnologia a evoluat si odata cu ea, modalitatea in care viitorii soferi aspira la permisul de conducere.

Cata vreme examenul este “pe calculator” mi se pare util sa te pregatesti in aceeasi maniera, folosindu-l drept unealta de invatare si exercitiu, de aceea un site care sa te ajute in aceasta privinta imi pare binevenit.

Cum scriam si la inceput: viata este o poveste frumoasa.
Invata sa o pretuiesti!
Nu te urca la volan, cata vreme nu cunosti regulile de circulatie!

Succes tuturor!

Comments