M-am inscris in cea de-a doua editie vALLuntar, o campanie sustinuta de editura All si sprijinita de RomSilva.
Despre ce este vorba?
Editura All ofera carti, urmand ca fiecare recenzie care aduna 15 comentarii sa fie rasplatita prin plantarea unui copac de catre RomSilva.
Pana pe 23 martie, rugamintea mea este sa fiti alaturi de cei 240 de participanti, recenziile le gasiti pe blogul fiecaruia si implicit aici.
Am ales doua carti:
- Sindromul Tarzan / Cum te eliberezi de lianele dependentei afective, scrisa de Pascale Piquet
- Imparatul tuturor bolilor- o biografie a cancerului, scrisa de Siddhartha Mukherjee, scriere rasplatita cu premiul Pulitzer in 2011
Stiu, nu par tocmai lecturi usoare, nu fac parte din cartea de buzunar pe care o iei cu tine oriunde sa te destinda sau sa te amuze.
Din pacate, ambele carti abordeaza subiecte reale, uneori dureroase de care avem parte uneori fara voie.
Se spune ca fiecare sut in fund reprezinta insa un pas inainte.
Intrebarea care ma framanta insa, este alta: ce faci cu urma sutului?
O cosmetizezi cu fond de ten potrivit culorii pielii, te razbuni pe persoana care te-a ranit sau incerci sa dai o explicatie la tot ce s-a intamplat, sa vezi unde s-a strecurat eroarea de atitudine?
Astazi ma opresc la Sindromul Tarzan.
Nevrozele au propriile motive pe care ratiunea le ignora. Ne purtam urat, credem ca aceasta atitudine face parte din noi si totodata reprezinta un mod de a capta atentia sau respectul celor care ne inconjoara. Fiecare dintre noi are senzatia ca e un mafiot mai mic.
Avem esecuri, dar aparent am muncit foarte mult ca acestea sa fie eliminate din intreaga desfasurare a faptelor. Universul intreg pare sa ne fie uneori impotriva, desi universul este asemeni subconstientului: nu percepe negatia!
Oamenii din jur imbraca adeseori o haina perfecta, astfel incat, fara sa isi doreasca in mod special ma hranesc pe mine si pe tine cu iluzii; totusi se hranesc in primul rand pe ei insisi.
Ma intreb cum putem afirma ca am cunoaste cu adevarat o alta persoana, cand uneori, noi insine nu stim cine suntem sau ce ne dorim?
De fapt doar ne proiectam dorintele asupra oamenilor din anturaj, le dam calitati sau defecte care ne caracterizeaza.
Si cand ceea ce ne dorim ne apartine cu adevarat si nu este determinat de valorile sociale, de cele familiale, de faptul ca nu vrem sa ne dezamagim parintii sau iubita, oameni de care suntem practic legati afectiv?
Tristetea sau cautarea oarba scoate in cale un partener nepotrivit si chiar daca totul incepe idilic, sfarseste printr-o catastrofa. Femei si barbati ne invartim de cele mai multe ori in acelasi tipar cand ne alegem partenerii de viata, acelasi tipar care a lasat in urma si altadata un zambet cazut sau o inima zdrobita.
Poate ca e vorba de spatiu, e vorba de calm sau de putere in a te cunoaste, pentru a nu ingropa rautatile sub pres, putere pentru a le scoate la suprafata si de a le infrange, e drept, cu durere.
Sinceritatea fata de propria persoana, da-ul sau nu-ul simtite de fapt, rostite totodata, ne ajuta. Chiar daca pe moment pot genera conflicte sau confuzii, efectul in timp polueaza sau nu dezvoltarea personala.
Sindromul Tarzan reaminteste lucruri simplu, lucruri pe care le uitam, ingropati fiind in nebunia zilnica.
Si daca tu nu esti important, daca ceea ce vrei de la tine astazi sau peste 10 ani, daca ceea ce simti nu este adevarat, ce altceva este?
Fiecare alegere schimba viata radical. Cat de fericit sau impacat esti cu alegerile trecutului? Sa fie calea inimii sau cea logica?
Sa fie mizerabilul asa a fost sa fie in loc de constientizarea actiunilor facute, a deciziilor luate in pripa, pentru ca asa vrea mama sau pentru ca prietenii ar spune ca..
Care este limita intre dorinta, respect si demnitate si unde te clasezi tu pe firul subtire pe care acestea le creaza in viata pe care o duci?
hai cu pomuuuuuu’ ! 😀
Sa fie un brad? 🙂
Să fie „O brad frumos”… 🙂
nu sunt fericita deloc cu deciziile din trecut,sper sa invat din ele!!!
Constat ca mereu vin situatii noi, atunci?
Pt o Romanie shi o Iulia pururi verde :).. La cat mai multe postari Julie 🙂
Love :*
De obicei..ce nu te omoara ..te intareste!Oricum ideal e sa inveti din greselile altora!Succes Iulia..
Copiii invata din greselile parintilor? Am senzatia ca pana nu „te arzi” singur nu te trezesti la realitate.
Poate ca ideal e sa luam lucrurile asa cum vin si sa nu mai traim in vise si dorinte doar. Poate ca linistea de fapt din constientizare vine. Caut inca.
frumoasa initiativa insa as supralicita putin: cate un copac pentru fiecare fila citita! Toate cele bune si sa fie intr-un ceas bun!
In urma sutului…te ridici si aplici lectia invatata, altfel te intorci in Sindromul Tarzan!
Si daca sutul te-a socat prea tare si nu vezi macar lectia? Ce aplici? Ceri un alt sut pentru revenire?
Dezamagirile si esecurile au „locul lor” in viata noastra. Fara ele nu am putea evolua. Nici ca materie si nici ca spirit.
Tristetea innobileaza, iar de cele mai multe ori chiar suferinta poate da nastere unor momente de creatie artistica geniala !
Mai bine spus , toate au locul lor in viata noastra.
As putea continua…
Platim ceva prin esecuri?
Uneori am senzatia ca „invatam din dezamagiri” este doar o scuza, un cliseu ca sa nu cedam psihic.
Citind titlul cărții am zis ca nu prea mă privește.Dar rândurile tale mi-au stârnit curiozitatea.Daca Sindromul Tarzan „reaminteste lucruri simple,lucruri pe care le uitam,îngropati fiind de nebunia zilnică”,atunci este o carte pt toți oamenii,chiar si pt cei împăcati cu ei însisi ,așa cum mă consider eu.
Mai nasol e cînd rămîi agăţat de o liană şi constaţi că liana eşti tu însuţi. Adică rămîi agăţat nu pentru că te temi de singurătate, ci te temi de tine. Şi stai acolo agăţat, cu persoana nepotrivită alături ca un laitmotiv al fricii de a-ţi da drumul. Pentru că nu ştii dacă, eliberîndu-te, te vei pierde sau te vei regăsi.
How to free yourself from emotional dependence ?
All starts with the word „Respect.” Respect the one you are, the way you are.
And the desire of respect for our human-dignity.
Un copac este un lucru minunat. Fiecare om trebuie sa plateze unul, sa aiba copii si sa aiba grija de casa.
Impreuna putem face lumea mai frumoasa.
Succes!
O initiativa frumoasa…ne trebuie cati mai multi copaci si greu se mai face rost de ei.
Sa nu uitam si faptul ca de 20 de ani nimeni nu a mai pus doar s-a scos.
Romania exporta lemn, si importam produse din lemn.
Iar de carte…m-ai facut curioasa…din orice carte poti invata ceva…chiar si din una proasta…
Subiectul nu este unul preferat de mine, dar daca as avea ocazia as citi cartea…
Multa lume prefera sa nu schimbe nimic pentru ca le e frica de necunoscut asa ca mai bine raman unde sunt…cu cine cunosc…
Draga mea ca sa vezi cat de mult iubesc copacii,tocmai am cumparat un cais pe care i l-am daruit tatalui meu.Dar ca sa intre in posesia lui, eu a trebuit sa ma car cu el prin R.A.T.B. Nu-i asa ca e minunat?
Minunat!
Poate ca, odata cu astfel de initiative, se vor opri si defrisarile masive de padure romaneasca! Si astfel, plantand un pom/copac la 15 oameni, vom reintregi padurile. Si vom invata si din greselile trecutului!!
Cu cat mai multi copaci, cu atat mai bine.
In privinta sentimentelor, toate trec.
Vin altele mai bune. Si fara suturi in fund!
uneori nu ne invatam minte pentru ne credem zmei si noua nu ni se poate intampla..
Dar cand ne loveste…