Am ajuns prima data la Secu in vara lui 1989. Eram inca un copil si drumul plin de noroi in care rotile masinii se incapanau sa se ascunda, raul peste care am trecut, au tras cortina prezentului catre o lume diferita de ceea ce am cunoscut pana atunci.

De o parte si de alta, pana la manastire era doar padure, cu brazi inalti, la fel ca si portile lacasului de cult.
Parintii mei ar fi vrut sa innoptam acolo, am fost sfatuiti sa nu facem insa asa, pentru ca daca ploaia ar fi continuat toata noaptea si sederea noastra s-ar fi prelungit, drumul devenea doar o mlastina.

Tin minte ca am vazut prin geamul masinii cativa calugari care purtau peste vesmantul negru halate albastre si sepci negre indesate pe cap sa ii apere de ploaie si se straduiau sa stranga niste mese din curte.
Unul dintre ei purta doua cisme diferite ca model.

La Secu era saracie in 1989.

Am revenit la Secu in 2009.
Biserica de aici are hramul “Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatorit in fiecare an pe 29 August.
Temelia lacasului de cult a fost pusa de catre Petru Rares cu biserica Schitului Zosima, ridicat in secolul XVI, urmand ca in secolul XVII, Mestor Ureche, tatal cronicarului Grigore Ureche impreuna cu sotia sa, Mitrofana sa ctitoreasca manastirea de piatra care adaposteste biserica mare din centrul sau.

Dupa 20 de ani de la prima vizita, am regasit o manastire curata la care ajungi usor pe drumul asfaltat si drept.
Gasesti cazare, calugarii te primesc si la masa, exista si un muzeu si un parinte care iti explica frumos intregul istoric al locurilor.

Fantana din centrul curtii are o istorie speciala.
Mergi acolo si ascult-o, in rugaciunile calugarilor si in linistea muntilor.

…si in linistea muntilor

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.