Vorbesc de timp si ma impiedic in el; imi adun gandurile si cand am senzatia ca sunt asezate buchetele, le vad de fapt inmultindu-se, alunecand pe covor.
Iau telefonul si iti caut numarul, cand de fapt tot ce ar trebui sa fac e sa ma gandesc la tine, apoi sa-ti spun doar un “vino” soptit. Nu avem nevoie de cuvinte, nu am avut niciodata, nu inteleg de ce te-ai impiedicat in asta, cata vreme suntem atat de asemanatori.

Timpul ne macina si ne roade, lipsa comunicarii sapa canale, pe care apoi fiecare le umple cu ce poate, cu ce e mai ieftin, cu ce simte ca i-ar pacali tristetea.

Ma intreb uneori daca tristetea moare, sau daca imbraca vreodata o alta haina. Ma intreb daca tristetea se transforma si in loc de seringi cu surogate ciocneste pahare de cristal cu vin pretios.
Se intampla prea multe intr-un interval mult prea scurt.
Inveti sa iubesti si sa urasti la doar o secunda distanta, simti ca ti-e dor, cata vreme lipsa iti creaza o usurare imensa.

Nu stiu daca sunt teste sau doar plata buchetelor scapate printre degete pe covorul verde, nu stiu daca undeva sau candva tot jocul de conjunctura o sa dispara si in loc, tot ceea ce ne dorim se va transforma in realitate.

rasarit

Nu stiu daca bratele raului se vor contopi intr-unul singur, intr-un fluviu viu, care sa aiba toate calitatile unei vieti normale.
Tot ce simt e ca mi-e dor desi nu are sens, cata vreme pot sopti “vino”. Tot ce stiu e ca jocul nu se va incheia cata vreme exista mierea aia buna.

“Cand fluturii iubesc, simt oameni in stomac?…dupa ani in care au fost doar luni de februarie.
Daca as stii ca visam impreuna, ti-as cere de la obraz sa-mi dai si mie niste somn. Ba nu! As intra direct intr-o coma profunda din care nu m-as mai trezi…”

Stii ce cred? Ca luna aia iulie e un surogat pentru amandoi in acest moment. O luna iulie dedicata tie din care sa ma hranesc.

Proaste ganduri avem. Si o dorinta de autodistrugere care poarta o haina altfel colorata, pe rand.
Si stii ce? Trebuie sa reinventam noaptea aia sub ler, nu de alta, dar pana acum ne-a adus amandoura numai ghinioane, ne-a adus fata in fata cu cele mai mari temeri…

“…Data viitoare o sa te bucuri mai mult. Ti s-a atras atentia doar…beibi, las-o asa…poate ca “cineva” sau “ceva”, care ne serveste bune si rele, dupa bunul lui plac a facut asta tot spre binele tau…”

Iarta-ma, inca ratacesc…

Randuri scrise pentru A. cu toata dragostea din lume, in speranta lunii iulie, o luna a minunilor.

Dragul meu, A.

Comments

2 thoughts on “Dragul meu, A.

  • 18/04/2013 at 6:30 PM
    Permalink

    Cum pot fi atât de triste niște rânduri așa frumoase,sau cum pot fi atât de frumoase niște rânduri așa triste?! Nici eu nu știu cum sa le iau…Pe lângă emoție simt o părere de rău…

    Reply
    • 19/04/2013 at 12:15 AM
      Permalink

      Si eu caut drumul, caut raspunsuri inca. Sunt doar ganduri.
      Vorba lui A: “asa a fost sa fie, nu vreau sa imi mai pun intrebari…ce rost ar mai avea. Las-o asa…” :):/

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.