Cu ceva vreme in urma scriam despre frumusetea gesturilor mici, despre daruirea bucuriei, a unui biscuite, a unei hainute, cuiva, oricui e in nevoie.
Craciunul e al tuturor, in ciuda dorintei de a avea nu mult ci foarte mult, in ciuda lacomiei sau a golului pe care uneori obiectele il pot umple.
In seara sfanta de Ajun, cand bradul in tihna impodobiti,
Sa va ganditi si la copiii ce-s singuri si nefericiti, spune Mario in versurile de mai jos.
Filmarea a fost facuta la Muzeul Satului, Dimitrie Gusti, din Bucuresti.
Sa va urez sarbatori fericite cand gandesc de fapt ca fiecare zi e la fel de importanta ca oricare alta de sarbatoare?
Nu am sa o fac de data asta.
Pana la urma fiecare este fix acolo unde trebuie sa fie.
Craciunul e al tuturor
🙂 deci Mario e poet acum