Uneori asteptam o pauza in timp, sub presiunea tuturor oglinzilor ireale in care ne reflectam imaginea. Ne luam sutul in fund, culegem vreo floare frumoasa, dar fara parfum, zambim buburuzei care urca catre picatura de roua de pe firul ierbii si hm … culmea, o calcam in picioare, contrar parca dorintei. Si mergem mai departe.
Uneori, vine o dimineata cand soarele strabate dincolo de jaluzelele trase, presate chiar, doar, doar sa opreasca lumina.
Dar lumina intra.
Dupa o pauza in timp si un cataclism, ramane ce e mai bun. Rezista doar ce e menit sa reziste.
Insa, hm…insa e de ajuns curajul? E de ajuns puterea?
Ce inseamna curajul fara constientizarea lectiei si fara iertare?
Si apoi pe cine sa ierti mai intai?
Am un trifoi cu patru foi…. 😉
Buna dimineata!
