Cineva m-a rugat ieri sa ii scriu o poveste cu animale, autoritati, conflicte. Toate pe intelesul copiilor.
Acum nu stiu ce a iesit intre doua telefoane si niste paste care fierbeau pe aragaz si nici ce nota o sa ia persoana cu pricina 😀
Eu am nevoie de un titlu si de un feedback!

Iar daca la randul tau ai nevoie de o poveste, aici ma gasesti!

Poveste fara titlu!

vulpeStateam asa rezemata de gura scorburii si ma gandeam aiurea. La iarna care tocmai trecuse, la primavara asta racoroasa.

Ma manca blana de nervi. As fi vrut sa infloreasca mai repede copacii, sa pot iesi la plimbare.
Pana si lacul era rece, inghetat.

Sau am imbatranit eu asa deodata, fara sa ma intrebe Spirul cel Mare al Padurii daca sunt de acord sau nu.
Nici florile nu aveau boboci, dar parfum?!

*

Stateam asa rezemata de gura scorburii si ma gandeam aiurea. Nici blana nu imi lucea destul de frumos in culorile astea triste.

-Unde e primavara?! imi sopteau la unison crengile ravasite de vant.
Copacul asta in care imi fac veacul iarna intreaga imi pare oricum prea mare si p rea galagios. Veveritele?! Cred ca din cauza lor nu vine primavara mai repede.

Nici macar nu sunt bune de mancat, altfel, era de mult liniste.
Da, clar din cauza lor nu apare soarele si nu pot sa pescuiesc si nici sa alerg dupa iepuri. Nici de gaini nu am chef prea tare. Oricum satul e departe. Si blana asta urata. Nu mai sunt vulpea de altadata cand este frig. Veveritele, clar veveritele sunt de vina!!!

*
Si vulpea se ridica in graba, se arunca dintr-o data in scorbura casa si dupa o scurta ratacire, iesi cu ochii sclipindu-i in culorile inghetate ale norilor.
Copacul?! Trebuie sa tai copacul. Asa veveritele or sa fuga si Primavara, deloc alungata de galagia lor o sa ajunga intr-un final si la mine. M-am saturat de linistea asta, toate animalele padurii sunt triste.

Toporul gasit in scorbura era greu, dar cu siguranta isi va fi facut treaba, cata vreme, in putine clipe, vulpea era deja transpirata, iar copacul se clatina.

-Cine imi deranjeaza linistea? sopti o veverita de pe creanga de sus.
-Eu dormeam, topai o alta. De ce misti copacul? intreba surata sa pe cea aflata pe creanga.
-Dar nu il misc eu.

Vulpea ranjea fericita.
-O sa vina Primavara acum, o sa vina.

Veveritele au coborat grabite.

-Dar ce faci?

Vulpea explica pe scurt ce gand ii trecuse prin minte.

-Copacul asta este si casa ta! Iar Primavara nu vine inca, pentru ca Spiritul Padurii nu i-a permis. Este doar februarie. Tu ce faci? Nu suntem noi de vina!

Dar vulpea incepu din nou sa loveasca cu putere. Degeaba s-au rugat veveritele, degeaba s-a strans intreaga vietate din padure.
Nici macar de frica ursului sau a lupului nu s-a oprit roscata.
Copacul a cazut.

Veveritele au ramas fara casuta, la fel si vulpea.
Primavara tot nu a venit. Spiritul Padurii a facut o vraja si din copacul cazut au dat vlastari noi. In jurul trunchiului, a aparut o mica poienita.

Niciun alt animal nu mai vorbea cu vulpea, ba unii chiar voiau sa o jupoaie, sa o pedepseasca
Vulpea era trista, mai trista ca niciodata si se ferea de toata lumea. Chiar veveritele erau cele mai suparate.

-Trebuie pedepsita! Am ramas fara casa, am pierdut toate amintirile de familie. patutul nostru drag, toate cartile de povesti.
Au intins o cursa si vulpea a fost prisa.

Atarnand de coada, cu capul in jos, in zorii zilei era inconjurata de lupi, de ursi, caprioare, iepurasi, chiar si de cateva gaini ratacite in padure.
In frunte stateau veveritele.

-Sa-i taiem coada!
-Sa o alungam cu pietre!
-Sa o lasam aici pana se invata minte!

Soarele sclipea pe cer.
Toata lumea voia sa raneasca pe vulpe.

Dintre nori, aparu Spiritul Padurii.
-M-a chemat o buburuza. E nevoie de pace si e nevoie sa inteleaga fiecare ca a gresit.
Toate animalele au tacut.

O raza de soare a dezlegat vulpea din prinsoare.

-Tu, vulpe, sa iti ceri iertare, te-ai grabit, ai fost prea mandra de blana ta. Dar stii ca iarna ii lipseste stralucirea, in curand vor aparea si florile si miezul cel dulce din flori. Veveritele au nevoie de o noua casa. La fel si tu. Oricum aceea era prea veche si copacul mancat de viermi.

-Ah, asadar, vulpea in toata nebunia ei nu a facut chiar o treaba asa grava? intreba una din veverite
-Nu, nu a facut. Fara sa stie, v-a salvat si voua viata si chiar si ei. Copacul putea sa cada in timp ce dormeati si atunci vestile erau mult mai triste.
S-a asternut linistea.

Si animalele s-au impacat. Tot raul a adus si un bine.
Spiritul Padurii a adus pacea, raspunsurile.
Vulpea a construit impreuna cu veveritele o noua casa, dupa care intreaga padure a dat o petrecere in onoarea Spiritului Padurii.

Si am incalecat de un varf de topor si am zburat sus pe un nor!

Se vrea titlu!

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.