In ultima vreme, a plouat destul de mult.

Mie imi place ploaia, asa repede, inghetata sau calma, aduce prospetime si inspiratie.

Ploaia e doar apa! mi-a spus Joe, un prieten, intr-o vara, cand imi era teama de picaturile ei.

Normal doar, el s-a nascut in Anglia!

Ploaia e doar apa, e viata.
Fiecare ploaie aduce regasiri si innoada in picaturile sale povesti, le deseneaza mai apoi in cele mai frumoase culori ale curcubeului.

Povestea curcubeului o gasesti si pe alte pagini de pe internet, mi-a placut insa atat de mult, atat de mult, astfel incat am adus-o si in casa mea. Nu i-am gasit autorul.

curcubeuCu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, importantă, folositoare, cea mai iubită.

Verdele spuse: “Uitati-vă la iarbă, frunze şi copaci. In mod evident vedeti şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vietii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: “Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit.”

Portocaliul începu să se laude: ” Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci cănd portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.”

Ei bine, Rosul începu să strige: “Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii.”

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperiala şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii.”

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: “Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară.”

Argumentarile au continuat, fiecare culoare în parte lăudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frica şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlate. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, Curcubeufiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. “De acum încolo”, zise ploaia, “când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curaţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Când apare, ţineţi minte că fiecare dintre voi este special.

Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur!

Povestea curcubeului

Comments

Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.