Cu peste zece ani in urma, intr-o vara, intamplarea a facut sa ajung in aceleasi locuri asemeni acestui an. Exceptia lui 2014 este Sighisoara.
Dar asta intra intr-un alt capitol.
Cu bagaje, idei, calcule, liste, baterii descarcate, calm, dar si cu graba uneori. Toate ma fac sa fiu fericita, sa zambesc.
M-am tot gandit la povestea asta, intorcand-o pe toate partile. Care este concluzia, daca este reluat un sir, sau sters un altul, unde sunt si incotro ma indrept.
Cel mai mult ma „darama” trezitul de dimineata. Ma gandesc mereu ca nu am sa aud ceasul, ca am sa plec prea tarziu; astfel in fiecare deplasare a mea pornesc deja obosita, facand inainte o noapte alba.
In ultima vreme, au avut loc o serie de schimbari. Majoritatea sunt bune as putea spune, daca nu m-ar incerca din cand in cand si lenea si frustrarea legata de faptul ca doresc sa fac prea multe lucruri, intr-un timp limitat. Mai cedez…
In cateva ore am sa fiu la Sulina. Nu am inca geanta facuta, ma simt emotionata, insa de-abia astept sa fac cele mai frumoase poze si totodata sa ma imprietenesc cu soarele.
Si apoi nu stiu ce va mai fi sau ce voi alege de pe agenda aia mare pe care tot scriu, tot scriu. Cu siguranta urmeaza insa o alta minune.
In filmuletul de final al proiectului #CalatorInRomania pe care l-am facut in 2009 impreuna cu Claudiu, Alex si Andreea Badita, vorbeam despre cat de mult ne dorim un job de calator. Uitandu-ma in urma, cu mare placere, imi dau seama inca o data ca visele, ei bine, visele odata aruncate in univers devin realitate. Multumesc.
Uneori am senzatia ca in alta viata, Geppetto fiind, eu l-am creat pe Pinochio.
