Stii cand ai un puzzle nou, esti entuziasmat, te gandesti la momentul final, iti aranjezi timpul, muncesti sa faci loc in program celei mai bune stari de spirit, celei mai bune lumini si clar programezi sa bagi in seama doar pe cine ai chef cata vreme esti „atat de ocupat”?!
O portie de clipire pentru fiecare, un zambet fugar si un „pe mai tarziu” transmis odata cu schimbarea privirii.
Starile de spirit curg, esti tu cu tine, uneori dureaza o vesnicie pana gasesti piesa lipsa, alteori culorile iti par toate la fel, o pasare greseste in zborul ei zapacit si se loveste zgomotos cu ciocul de fereastra.
Te ridici, iei un pahar cu apa si apoi iar culori si gand si forme si parca se aseaza si reaseaza cu fiecare lipsa acoperita un nou personaj, un alt „eu”.
Timpul sta in loc si totusi trece rapid si toata framantarea, tot calculul se impletesc, te obosesc si iti dau avant, fara control insa.
Fiecare zi e un puzzle si fiecare om pe care il cunosti, fiecare refuz si toate zambetele sau cuvintele de „imi pare rau”. Sa-ti fi scapat ceva? Sa te fi grabit, astfel incat sa fi incurcat albastrul cerului cu cel al marii?
Si vrei si nu vrei sa unesti puzzelul cel nou intr-un intreg coerent.
Pentru ca sunt oameni care prefera nefericirea. E mai simplu sa traiesti in lucrurile obisnuite.
