Privesc in jur cu amuzament si calm, rar sunt interesata cu adevarat de ce anume se intampla in alta parte, in afara vietii mele. Candva a fost fuga, poate o parte renuntare. Am invatat insa faptul ca, doar cunoscandu-ma pe mine, am sa vad lumea altfel. Clar si fara false asteptari.
Altfel, astazi am avut ceva drumuri si am tot colindat prin Bucuresti cu tramvaiul. Dincolo de galagie sau de discutiile telefonice interminabile ale calatorilor, (observ ca e o moda sa iti speli rufele in public), in cateva din statii, pe refugii, dormeau linistiti niste oameni. Unii aveau razlet in apropiere si niste pungi albe. Probabil aurolac.
Fiecare isi ineaca realitatea cu ce stie.
In tramvai, coji de seminte sau alune, hartii aruncate.
M-au amuzat teribil niste tiganci mai in varsta, cu al lor „Fa, Mario…”. Macar erau sincere.
Traim intr-o lume roz, ne invartim la Starbucks, cream relatii superficiale, cu sarcasm sau aparenta implinirii, ne certam din cauza alegerilor sau din cauza intretinerii, aducem false razboaie doar ca sa fugim de realitate. In pungi cu aurolac. Mereu alt tip de aurolac.
In tramvai fiind, am primit un insami un telefon. Era mama. Intai mi-a povestit despre catei, apoi mi-a spus ca mai sunt inca niste trandafiri roz, care au boboci. In fiecare an, trandafirii aia infloresc in conditiile in care este cald; si in noiembrie.
De la tonul cald, usor melancolic, m-a anuntat brusc ca azi-noapte, niste vecini au fost „vizitati” de hoti.
Vorbim de zece km de Bucuresti. Ia ghiciti ce au furat?
Oala de sarmale, niste placinta cu mere, o oaie gestanta si roaba. Acum eu trag concluzia ca roaba au luat-o pentru oaie ca doar nu era sa o care in carca saracii hoti rupti de foame. In rest, ce sa mai spun? Sa visam frumos in continuare.
Pungi cu aorolac peste tot, intr-o realitate roz.
