Mi-am amintit astazi, vazand atatea buchete cu ghiocei in mainile oamenilor pe strada, in autobuz, de o intamplare din copilarie.
Imi vin cu usurinta in minte, fragmente sau povesti intregi din acea perioada.

Ghioceii imi par un element legat de magie. Albi, asemeni zapezii din paduri, zapada pe care daca o dai la o parte, rece si hotarata ascunde stratul de frunze ratacite din toamna.

E un intreg labirint al naturii, un sir ale carui bucati sunt conectate, nu ar putea exista una fara cealalta.

Cautam ghioceii, imi placea sa ii admir, visam, nu ii rupeam niciodata. Nu mi-au placut florile din vreo glastra. Nu acolo le-ar fi fost locul.

Undeva, in gimnaziu, un coleg de clasa mi-a daruit un buchet cu ghiocei. Timid, cu snur in alb si negru, de un 1 Martie.

Gingasia darului, zambetul baiatului, a carui zi de nastere este nu intamplator fix la inceputul primaverii calendaristice, albul florilor parfumate, toate m-au incantat si am uitat cateva momente, ca locul in care acestea ar fi “trebuit” sa ramana, era in padure.

Si ma gandesc cu rabdare ca la orice alt lucru care mi se intampla. Sunt sacrificii si sunt bucurii si orice gest, scos din context poate capata o interpretare eronata.
Dincolo de loc si dincolo de florile taiate, se afla poate bucuria, simplitatea gandului de a darui, bucuria impartasita altei persoane. Cand motivele darului sunt senine.
Bucuria diminetilor, cand deschizi ochii si stii ca viata este ceea ce facem din ea.

Primavara cu soare!

Erori de logica in alb si rosu

Comments

Tagged on:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.