In joaca, cata vreme savuram o para taare gustoasa, am inceput o scrisoare catre un prieten foarte bun. Dupa un punct si alt punct, am facut o pauza. Sa recitesc si sa iau un alt fruct. Mi-am dat seama ca nu am in fata niste randuri de dor, asa cum am simtit ca astern in momentul lui ….Draga…
Am realizat ca este o scrisoare de dragoste.
Ce si de ce si cum? Astea sunt intrebari senile si fade, pentru oameni rataciti si infricosati. Stiu ca dragostea se simte, ca dragostea inseamna acceptare si iertare si liniste si mai stiu ca dragostea nu cere nimic. Dragostea adevarata nu te tine in lanturi si nu asterne dependenta.
Sunt povesti care vin din alta parte, isi cer dreptatea sau rasfatul, vin cu lectii mai mult sau mai putin dure.
Sunt norme sociale in care ne incurcam si frici, mereu frica absurde, mereu necunoastere de fapt.
As putea sa iubesc 100 de barbati in acelasi timp si tot nu m-as simti vinovata, asa cum as putea sa traiesc in pustiu, doar eu cu cerul, zile intregi, fara sa ma simt plictisita.
Fructele nu stau in sertarul pentru dorinte. Doar pentru ca sunt 101 de alti barbati de cunoscut si 1001 alte vise de trait. Iar cuvantul interzis este unul de granita. Granita intre minte si inima, granita inexistenta, asemeni lui interzis.
Doar pentru ca experimentul in sine inseamna cunoastere, odata cu detasarea si linistea.
Cand totul este o simpla iluzie, intr-o lume care se formeaza de la o zi la alta. Cand minunile devin obisnuinta.
Draga, …..
