Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti. Asa suna un proverb din popor si se pare ca adevarul acestor vorbe intelepte, isi pastreaza inca rasunetul.
Da, sigur asta nu inseamna ca un om care se plimba cu cainele pe strada ar fi un patruped latrator, insa ar trebui sa i se puna intrebarea logica: cine pe cine plimba. Vorbim totusi de o cu totul alta chestiune.
Pe cararea vietii, unii oameni se insotesc pentru o perioada de timp, fie ea mai scurta, fie pana la capat, totul in scopul desavarsirii, a invatarii de la celalalt. Asta in cazul in care forta mentala are destula decenta pentru a ajunge sa acumuleze, iar daca nu, atunci se aplica regula vulpii care nu a mancat struguri din cauza ca erau prea manati.
Inca de la inceputurile sale pa pamant, omul nu a fost creat sa traiasca singur, desi uneori putina solitudine nu strica. Dar numai cat pentru a pune ordine in ganduri sau pentru a numara banii. 😀
La fel sta si treaba in cazul aliantelor dintre partide sau tari, stiut fiind faptul ca, acolo unde-s multi puterea creste. Dar ce te faci in momentul in care unul sau un grup partener al aliantei, „te lucra pe la spate”? Exista doua variante; si anume prima: nu iti pasa si mergi mai depate, avand grija ca totul sa fie asa cum ti-ai propus. A doua si ultima varianta, sa cazi in butoiul cu depresii si sa zaci acolo pana vine cineva sa te scoata, nu fara vreun interes ascuns, dar nu imediat manifestat. Eu sunt adeptul primei variante, la care as adauga un plus de „jet”!
Asa cum am mai spus, mare parte din timpul meu liber si din viata, implicit, mi-o petrec calatorind cu trenul, vazand o multime de oameni si auzind povesti de viata care mai de care. Ieri insa, ma asez comod in compartiment si astept sa „miste trenul roata”, moment in care, o pustoaica (pe care o intalnesc aproape de fiecare data) ma saluta si ma intreba ce mai fac. Zambitor si amabil, ii raspund si imi cere voie sa stea cu mine, pentru ca „azi nu s-a simtit bine, a lesinat la ora, iar cativa colegi de-ai ei ceva mai cu chef de scandal, ar vrea sa o bata”, ceea ce m-a facut sa zambesc crezand ca fata are o problema de comportament. Incep prin a o intreba in ce clasa este si imi spune ca vine din Augustin si merge la scoala in clasa a IX a in Brasov.
La un moment dat, apar baieteii si cheful dupa ei, iar fata cu o miscare brusca, imi sare in brate, ma ia pe dupa umeri si ma pupa de mi s-au blocat ochii crucis si m-a prezentat ca fiind unchiul ei! Sunt om in toata firea si mi-au fost date sa traiesc destule la viata mea, de la tuns oi si belit iepuri pana la divort si instalare de windows pe 32 si 64 biti. Gestul fetei insa, mi-a dat metafizicul peste cap! Radea sincer cu toata fata si se bucura ca nu am respins-o si pana la urma, potentialii agresatori, au plecat in boii lor lasandu-ne in pacea noastra cu gandurile vraieste.
Dupa toata aventura asta, mi-a spus ca o cheama Nicoleta si ca drept multumire, vrea sa imi ofere un suc si o cafea. Am privit parinteste la ochii mari, la fruntea acoperita cu un breton inocent si i-am urat succes la scoala, motivand neprezentarea mea la „intalnire” prin faptul ca la ora aceea, eu voi fi la serviciu.
Sa-mi amintesc de mos Nicolae viitor sa-i trimit „nepoatei” mele o felicitare.
