Mi-e frig. Imi caut tremurand un hanorac si incerc sa imi amintesc in graba, in care din cutiile colorate pe care le am pe rafturile sifonierului, poate sta ascunsa o caciula. Una cat mai groasa.
E momentul in care nu ma intereseaza nici croiala hainelor pe care le port, daca imi vin sau nu bine sau daca se asorteaza culorile. Pur si simplu mi-e frig. E prea frig brusc, iar dusul fierbinte, facut mai devereme, se pare ca nu m-a ajutat deloc.
Locuiesc intr-un bloc comunist, suflu in palme si in caloriferul prins pe perete, in speranta ca as putea sa le incalzesc, precum in povesti, cata vreme, aeroterma nu face fata frigului.
In fiecare toamna, moment in care intarzie sa se incalzeasca si in apartamentul meu, asa cum ar fi normal, iau decizia sa apelez la un UPS pentru centrale termice. Si tot in fiecare toamna, apare altceva de facut, astfel incat nu reusesc sa transform in practica ideea minune.
Exista varianta unei centrale electrice, una pe gaz sau chiar pe lemne. Mi-ar placea mie 😀 o soba de teracota pe care sa o pot plia in primavara, astfel incat sa nu ocupe loc; o soba de teracota pe care sa pun la copt mere sau gutui, cand afara ninge si este viscol, asa cum facea bunica mea. Cum nici lemne si nici spatiu de depozitate nu am insa, iar povestile nu tin de cald, iau in calcul o centrala electrica.
Motivele sunt urmatoarele: are un confort ridicat de functionare, nu produce emisii de noxe si nici pericol de explozie. Altfel, cosul de fum pentru evacuarea gazelor de ardere nu este necesar, iar reglajele sunt simple, eu fiind usor atehnica atunci cand vine vorba de butoane sau setari ale diverselor electrice sau electronice.
Am ales caciula roz si hanoracul albastru. In picioare am pus si o pereche de botosi crosetati si ma gandesc serios sa caut o pereche de pantaloni mai largi, astfel incat sa ii pot pune peste cei existenti ceva. Clar in aceasta toamna, nu mai aman o decizie importanta pentru sanatatea si confortul meu.
