A trecut un an de la #colectiv, un an in care unii din oamenii prezenti in club au murit, un an in care altii inca sunt sub tratamente pentru rani, in urma durerii fizice si psihice provocate de incendiu.
Zilele trecute, am uitat ca tocmai am stins focul de sub ibricul de pe aragaz si l-am apucat cu mana goala. Si pielea mi s-a lipit de maner. Si m-a durut. Atat de simplu….
Este dureros ce s-a intamplat la sfarsit de octombrie, anul trecut, iar eu nu am cuvinte pentru o asemenea tragedie. Nu am cuvinte sa o exprim si nici sa scriu ceea ce simt. Cristian Mitroi a fost unul din oamenii morti, victime ale focului. A plecat fix pe 21 decembrie, de ziua mea, zi in care m-am simtit absolut nefericita si am plans, fara sa stiu vreun motiv sau sa am unul, pana la aflarea vestii. Cand lacrimile mi s-au oprit brusc.
Tedy inca se lupta. Si de la distanta fiind, imi imaginez doar chinurile prin care trece in fiecare zi, in fiecare minut, in incercarea de a se reface pentru o viata frumoasa si normala aici pe pamant. Pot doar sa iti trimit, draga Tedy, toate gandurile mele bune, esti un om puternic, asemeni celorlalte persoane care, la fel ca si tine, poarta pecetea #colectiv.
Sambata, pe 1 octombrie, la Arenele Romane, Ales Csiki a deschis un remember #colectiv, intr-o expozitie de fotografii în care urmarile tragediei de anul trecut au fost prezentate într-un mod artistic.
Lucrarile lui Alex Csiki pot fi cumparate. Banii stansi vor fi donati pentru Tedy.
M-am tot intrebat care au fost motivele, cum de s-a intamplat, am cautat explicatii de tot felul, fara vreun raspuns pe care sa il pot crede. Stiu insa ca este o lectie de asa nu. O lectie din care noi toti sa invatam ce este responsabilitatea, cu un tribut dureros. O lectie pentru care 64 de oameni au murit si altii, asa cum am scris mai sus, sunt inca sub trament, cu drumuri zilnice la medic pentru fizioterapie, in lupta cu birocratia si cu de ce eu?
O lupta in care au fost implicate sotii, surori, au fost implicati copii si parinti, prieteni, o lupta surda cu neputinta si timpul.
Se spune ca timpul aduce uitarea, ca timpul aduce iertarea. Eu stiu insa ca nu ar trebuie repetate greselile, ca e musai sa ne sprijinim unii pe altii, sa spunem cand ne doare si de ce ne doare, pentru ca doar impreuna lumea nu va arde in foc, ci va straluci in lumina.