Dragostea poate fi aratata in diverse modalitati. Dincolo de vorbe sunt faptele pe care le facem. Fiecare dintre noi traieste o alta viata si in ciuda nevoilor comune de iubire, siguranta sau apartenenta, exista si alte lucruri care vin in sprijinul acestora.
Una dintre cunostintele mele s-a saturat de viata mizera pe care o ducea, cu un post de vanzatoare, cu doi copii de crescut si un sot mai mult absent si si-a luat lumea in cap catre un trai mai bun. De aproape doi ani este in Anglia. Este drept ca in acest moment cei doi pusti pe care ii are, nu se pot bucura de dragostea sau prezenta mamei lor, insa nu mai duc lipsa de mancare, manuale pentru scoala sau caldura in casa. La fel, nu consider ca acestea reprezinta un model de familie, insa, cata vreme, pana si dragostea trece uneori prin stomac, la fel cred ca nu poti studia filosofie pe burta goala.
Cu Eastlines , pachetele trimise de Ioana ajung in siguranta la familie. Se intampla ca la o serie de obiecte necesare traiului zilnic, pretul sa fie mult mai bun in Anglia comparativ cu Romania, iar in plus, pentru Ioana exista certitudinea ca cei doi copii au cele necesare. Poate daca le-ar trimite bani, acestia ar fi cheltuiti doar pe jucarii.
Serviciul de coletarie Eastlines are preturi foarte bune si in plus, exista siguranta oferita expeditiilor. Compania proceseaza in fiecare zi diverse tipuri de expedieri, de la plicuri cu documente importante, pana la marfuri paletizate si chiar mobile, venind si in sprijinul comunitatii romanesti din Marea Britanie. Vezi tarife pentru transport colete in si din Anglia .
Cu siguranta ai incercat, indiferent de tara din Europa in care locuiesti in acest moment, sa trimiti in Romania, rudelor sau prietenilor, diverse obiecte necesare. Cu siguranta Ioana nu este singura care incearca sa compenseze lipsa prezentei cu o serie de alte lucruri. Variantele improvizate de transport nu prezinta siguranta, cata vreme, departarea de cei dragi, face parca munca si mai grea. Eastline este pe piata de transport din 2007 si reprezinta primul serviciu profesionist de coletarie online. Permite preluarea pachetelor de acasa, oriunde esti in Marea Britanie, iar livrarea acestora are loc la timp, oriunde in Romania si invers.
Logistica firmei este una complexa si include depozite, camioane si sedii, un call-centre deschis comenzilor telefonice si angajati pregatiti. Poate fi gestionata in timp real o anumita expeditie, plata poate fi realizata inclusiv cu cardul, pot fi identificate si respectiv scanate coletele cu coduri de bare pe parcursul etapelor de livrare.
Trimite din dragostea ta oamenilor pe care ii iubesti! Ajuta-i la momentul potrivit, fix cand au nevoie.