Cand eram copil, alergam verile dupa fluturi in gradina bunicilor in fiecare dimineata. Departe de mine gandul de a-i prinde, de a-i face captivi, imi placea insa jocul in sine, sariturile pe care era musai sa le fac printre straturile de flori sau verdeata pe care bunica le ingrijea cu truda. Fluturii erau mari si mi-ar fi placut sa imi strige din zborul lor cum se vede lumea dintre aripile cu puf care ii inaltau atat de lin. Uneori mergeam la Arges, aruncam cu pietricele si bete in apa si urmaream pestii. Era perioada in care, in Ilfov, nu fusese construit inca digul mare din jurul apei. In apropiere, era o padure tanara, careia satenii ii spuneau zavoi. In zavoiul ala cresteau flori diferite, unele parfumate, altele mai putin, insa toate erau frumos colorate. Imi placea sa revin acasa cu buchete cu flori din care imparteam tuturor celor intalniti in cale. Odata, am lasat chiar un buchet intreg unei batrane care statea pe un scaunel jos din lemn la o poarta si croseta.
Poate de aceea imi plac atat de mult inca margaretele, imi amintesc de padurea aceea tanara, de satul in care am copilarit, de trilurile pasarilor si racoarea copacilor pe langa care cresteau flori albe. 
Florile vin intotdeauna cu un mesaj. Am invatat acest fapt si l-am inteles totodata peste ani, am inteles ca bucuria se imparte, asa cum am observat cat de important este sa spui multumesc. Fiecare culoare inseamna un anumit sentiment, iar sentimentele toate dau un drum lumii. Este drept, pe drumul acela apar si o serie de rascruci, alegeri care ne pot transforma, ne pot inalta ori indrepta in vreo directie mai putin dorita. Fiecare intamplare aduce insa sub deghizarea momentului, binecuvantari ascunse.
Oare cum vad lumea fluturii? Cum te simti azi? Cand ai spus ultima oara multumesc cu recunostinta si incantare? Viata este frumoasa, asemeni unui buchet cu flori, bucura-te de darurile sale zambind.
