Cand ajung la mine acasa, sunt cea mai fericita. Las zgomotul, las stresul, hartiile, agenda, raspunsurile, las cerintele celor din jur la o parte, inchid usa dupa toate acestea si ma regasesc.

Sunt zile in care momentul pare ca nu mai vine, ca timpul se scurge mult prea lent si distanta pana la casa mea devine tot mai mare. Traiesc in lumi paralele, in fiecare zi este o alta piesa de teatru, cu aceeasi actori, cata vreme, anotimpurile se scurg, vantul bate mai tare ori mai incet, soarele rasare mai devreme, ori mai tarziu si tot ce imi doresc este sa ma pot odihni, in tihna pe canapeaua din sufragerie, cata vreme, am alaturi un ceai cald din fructe de padure.

Am ales sa schimb locuinta in urma cu ceva vreme si astazi stiu ca am facut o alegere buna. Am gasit o serie de oferte vanzari vile Ploiesti si mi-a luat cateva saptamani pana m-am hotarat cu privire la zona si la noul meu loc. Am ales o strada linistita, fara vecini galagiosi si am chiar o mica gradina in jur. Planuiesc in primavara sa plantez o iasomie si cativa ciresi. Am inteles ca brazii se prind mai greu, insa nu se stie niciodata. Am sa incerc sa am si un astfel de copac. Imi place sa cred ca este unul nemuritor, pe masura parfumului pe care il poarta si a seninatatii.

Locuiesc in Ploiesti si ma simt foarte bine in acest oras. Este  un centru important in Romania, se afla la distanta infima fata de Bucuresti. Reprezinta totodata o punte pentru valea Prahovei, desigur poti sa ai vreme pentru o vacanta, cateva ore de pace atunci cand iti doresti. Insa cat de bine este cand ai pacea chiar la tine acasa?!

Recomand agentia Royal Imobiliare, indiferent daca doresti sa achizitionezi o casa, o vila ori un apartament si chiar daca vine vorba de inchiriat. Sunt foarte multe oferte, in zone diferite ale orasului. Poate devenim vecini?!

Vila in care eu m-am mutat de curand este una noua, in jur mai sunt cateva de vanzare, corect realizate, cu o sufragerie mare si ferestre inalte, astfel incat soarele sa patrunda, sa te poti bucura de lumina inca de la primele ore ale fiecarei zile.

Pe site, sunt o serie de oferte speciale si poti adauga chiar tu o oferta.

Cum iti doresti sa fie casa in care sa locuiesti? Intr-o zona linistita? Intr-una care sa fie inconjurata de parc, poate in apropierea unei scoli? Fiecare om are alte nevoi si tocmai de aceea este loc pentru fiecare dintre noi pe aceasta lume. Cum nici un om nu este asemenea altuia, nici spatiile de locuit nu sunt asemanatoare. O vorba mai veche spune de asemenea ca omul sfinteste locul, ori casa in care stai te reprezinta, cu fiecare obiect pe care l-ai ales, cu modul in care ai amenajat, cu culorile care iti plac. Acum te las, ti-am povestit destul, este timpul pentru relaxare pe canapea. Zi senina!

Despre spatiile de locuit cu bucurie

Comments

Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.